Acasă Politic Bucuresti: Ministrii de Externe ai tarilor riverane Dunarii se reunesc la Bucuresti

Bucuresti: Ministrii de Externe ai tarilor riverane Dunarii se reunesc la Bucuresti

DISTRIBUIȚI

105346 – 06112011 – In zilele de 7 si 8 noiembrie 2011 va avea loc la Bucureşti Reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din statele riverane Dunării, precum şi un forum economic privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Evenimentul, iniţiat de ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi de omologul său austriac, Michael Spindelegger, se va desfăşura sub înaltul patronaj al preşedintelui României, informează MAE. Evenimentul de la Bucureşti reuneşte delegaţii reprezentând statele riverane Dunării, Comisia Europeană, preşedinţia Consiliului UE şi UNESCO. Agenda se va axa pe cooperarea macro-regională, semnificativă pentru aplicarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) în faza decisivă a implementării proiectelor.

 

Reuniunea ministerială subliniază angajamentul ferm al autorităţilor din cele 14 state din regiune de a sprijini implementarea proiectelor lansate sub egida Strategiei Dunării şi de a acţiona energic pentru ca mecanismul complex de gestionare a iniţiativei să funcţioneze eficient.

În data de 7 noiembrie 2011, va avea loc sesiunea ministerială, urmată de fotografia de grup şi de conferinţa comună de presă susţinută de ministrul Teodor Baconschi, alături de oficiali prezenţi la reuniune.

Sesiunea dedicată şefilor diplomaţiilor din regiunea dunăreană va fi urmată, în data de 8 noiembrie 2011, de Forumul Economic privind Strategia Dunării, dedicat societăţii civile, mediului de afaceri şi academic din statele riverane Dunării, care vor dezbate problematici şi iniţiative privind dezvoltarea durabilă în spaţiul dunărean – ca motor al creşterii economice şi facilitator al schimburilor culturale.

Evenimentul are loc la un an de la Summit-ul de la Bucureşti (8 noiembrie 2010), unde au fost stabilite orientările majore în structurarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Strategia UE pentru Regiunea Dunării reprezintă un excelent instrument pentru a răspunde provocărilor de dezvoltare în actualul context european şi mondial dificil. Se aşteaptă ca Strategia să amelioreze competitivitatea în regiunea noastră, prin inovare, cercetare, transfer de tehnologie şi cunoaştere, potrivit MAE.

Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) este un  instrument comunitar de cooperare macro-regională în cadrul Uniunii Europene, la care sunt invitate să participe cele 14 state din regiune, membre UE şi terţe (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, România, Cehia, Slovenia, Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Ucraina, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru).

Strategia a fost elaborată de către Comisia Europeană în anul 2010, pe baza contribuţiilor aduse de statele riverane, inclusiv România. În prezent, Strategia Dunării se află în fază de implementare, după ce a fost aprobată de către Consiliul European la 24 iunie 2011.

Strategia este implementată de fiecare stat membru riveran. Ea se adresează autorităţilor publice locale, regionale şi centrale, societăţii civile, ONG-urilor şi mediului de afaceri, a căror participare la procesul de consultare publică este încurajată. Beneficiarii finali ai strategiei sunt toţi cetăţenii regiunii.

România este co-iniţiator al SUERD, alături de Austria, şi contribuie la implementarea Strategiei Dunării, alături de toate celelalte state riverane, pe baza unor poziţii naţionale, analize, dezbateri şi propuneri definite în cadrul Forumului naţional, Comitetului director ministerial, Consiliului Consultativ, Grupului de lucru inter-ministerial create în acest scop. Ministerul Afacerilor Externe asigură coordonarea la nivel naţional în domeniu, iar în acest sens a fost creat Biroul Strategiei Dunării.

România gestionează trei domenii prioritare din cele 11 existente. Fiecare domeniu prioritar este coordonat de câte două state/landuri din regiune. România coordonează următoarele domenii: transporturi pe ape interne – împreună cu Austria, cultură şi turism – cu Bulgaria, gestionarea riscurilor de mediu – cu Ungaria. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.