Acasă Politic Bucuresti: Primarul Oprescu va ataca in instanta hotararea de rectificare negativa a...

Bucuresti: Primarul Oprescu va ataca in instanta hotararea de rectificare negativa a bugetului Capitalei

DISTRIBUIȚI

105919 – 29112011 – Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că va ataca în instanţă hotărârea de aprobare a proiectului de rectificare a bugetului Capitalei pe 2011 şi că PDL a confiscat sărbătorile românilor, el referindu-se la un proiect de Crăciun care nu va mai fi pus în practică din lipsă de fonduri.

Primarul general a susţinut că va ataca în contencios adminsitrativ bugetul aprobat luni seară în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru că „este o bătaie de joc”.

Pe de altă parte, viceprimarul PDL Mircea Raicu a afirmat că bugetul votat de CGMB permite ca bucureştenii să nu plătească în plus pentru căldură şi transport public. „Dacă am fi votat bugetul propus de Oprescu, bucureştenii ar fi plătit o gigacalorie la preţul de 327 de lei şi un bilet de autobuz la 2 lei în loc de 1,3 lei”, a spus Raicu.

Viceprimarul a declarat, după exprimarea votului, că, în momentul de faţă, cheltuielile prioritare sunt cele legate de funcţionarea oraşului, respectiv asigurarea transportului, furnizarea căldurii şi a apei.

Astfel, pentru RADET se vor aloca din bugetul local 15 milioane de lei şi alte 37 de milioane de lei de la Guvern, iar pentru RATB 25 de milioane de lei din bugetul local, astfel ca până la sfârşitul lunii decembrie să nu existe probleme de majorare a preţului la furnizarea energiei termice sau pentru transport, a spus Raicu. Pentru a fi posibile aceste alocări, au fost luaţi bani de la unele unele investiţii în curs, cum sunt pasajul Şerban Vodă, Diametrala Nord -Sud Berzei – Buzeşti. Alte 10 milioane de lei au fost luate de la spitale. Viceprimarul a subliniat că era un minus de 40 de milioane de lei în ceea ce priveşte fondurile RADET şi l-a acuzat pe Sorin Oprecsu că nu plăteşte ce a promis.

Consilierii municipali au aprobat, luni seară, proiectul de rectificare negativă a bugetului Capitalei pe 2011 cu 207.500.000 de lei, cele mai câştigate fiind RADET şi RATB cărora li s-au alocat bani, în detrimentul unor investiţii. Proiectul a fost aprobat cu 28 de voturi „pentru”. – www.promptmedia.ro  

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.