Acasă Politic Bucuresti: Statul a recuperat 1,5 milioane de lei prin vanzarea unor apartamente...

Bucuresti: Statul a recuperat 1,5 milioane de lei prin vanzarea unor apartamente ale deputatului Robert Negoita

DISTRIBUIȚI

105224 – 01112011 – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Ilfov a organizat pe 31 octombrie 2011, la sediul direcţiei, licitaţia publică în vederea valorificării unor  bunuri imobile aflate în proprietatea deputatului PSD Robert Negoiţă, cu domiciliul fiscal în localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.  Bunurile imobile scoase la licitaţie sunt: 49 apartamente, 216 parcări supraterane localizate în Popeşti Leordeni, Splaiul Unirii nr. 9, 304 parcări subterane localizate în Popeşti Leordeni, Splaiul Unirii nr. 9, 46 parcări supraterane localizate în Voluntari, un teren intravilan în suprafaţă de 812,7 mp situat în Voluntari,

 

 

 

potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

 

 

La licitaţie au participat 21 de ofertanţi.

În urma licitaţiei au fost valorificate 13 apartamente la o valoare care însumează 358.236 euro plus TVA, respectiv 1.551.160 lei, şase locuri de parcare la o valoare care însumează 8.556 euro plus TVA, respectiv 37.047 lei.

Valoarea totală obţinută s-a ridicat, astfel, la suma de 366.792 euro plus TVA, respectiv 1.588.000 lei.

Deputat PSD şi vicepreşedinte al aceluiaşi partid, Robert Negoiţă este totodată şi un prosper om de afaceri. Astfel, împreună cu fratele său, Ionuţ Negoiţă, apare în toate topurile referitoare la miliardarii români. Robert şi Ionuţ Negoiţă au o serie de afaceri imobiliare, sunt proprietarii firmei Pro Confort, deţin două hoteluri la Otopeni, unul în centrul Bucureştiului şi Rin Grand Hotel, din zona Vitan, care, cu cele 1.500 de camere, este cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Cinci milioane de euro – atât valorează proprietăţile confiscate de ANAF de la deputatul Robert Negoiţă.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a hotărât că Robert Negoiţă are datorii la stat, prin neplata TVA-ului pentru tranzacţiile imobiliare din anii 2006-2008. Datoria către bugetul de stat se ridică la peste 28 milioane euro plus penalităţile aferente, aşa că Fiscul a pus sechestru pe bunurile apărute în declaraţia de avere a deputatului PSD. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.