Acasă Politic Bucuresti: USL ataca Legea asistentei sociale la Curtea Constitutionala

Bucuresti: USL ataca Legea asistentei sociale la Curtea Constitutionala

DISTRIBUIȚI

105828 – 24112011USL va ataca la Curtea Constituţională, pe procedură şi pe fond, Legea asistenţei sociale, a anunţat, joi, la finalul şedinţei departamentelor PSD, purtătorul de cuvânt al acestora, Lia Olguţa Vasilescu. Pe procedură pentru că votul dat în Parlamentul României a fost şi de această dată fraudulos – pe tabelă a apărut prima oară cifra de 164 de voturi pentru, voturi insuficiente pentru adoptarea acestei legi după care, imediat, la câteva secunde, s-a modificat tabela şi a apărut cifra de 168 de voturi pentru. Practic, este a nu ştiu câta oară, nici nu mai putem contabiliza, când se fură votul parlamentarilor la Camera Deputaţilor şi, evident, doamna Roberta Anastase nu păţeşte nimic.(…) Degeaba am făcut plângere la Parchet în cazul legii pensiilor

când nu s-a luat niciun fel de măsură şi chiar a primit dna Anastase neînceperea urmăririi penale”, a afirmat senatorul PSD.

Olguţa Vasilescu a susţinut că noua lege îşi propune o revizuire ”dramatică” de servicii şi beneficii sociale, prin gruparea celor 54 de prestaţii sociale în doar nouă ajutoare sociale şi urmăreşte să reducă cheltuielile cu asistenţa socială, cu 0,8% din PIB până în 2013 ”în condiţiile în care în România oricum aceste cheltuieli erau modeste – 2,8% din PIB faţă de 5% cât este media europeană”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.