Acasă Politic Bucureşti: Emil Boc a obţinut trecerea sub tăcere judiciară a implicării sale...

Bucureşti: Emil Boc a obţinut trecerea sub tăcere judiciară a implicării sale în dosarul Apostu

DISTRIBUIȚI

105902 – 29112011 Prins cu zăbală în dosarul primarului din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, premierul Emil Boc a promis liderilor din PDL aproximativ 17,5 milioane de euro din bugetul de anul viitor pentru colegiile controlate de aceştia. Negocierea a avut loc cu o zi înainte de întâlnirea de luni dimineaţa dintre Băsescu, Boc şi Blaga cu privire la valorificarea politică a postului de preşedinte al Senatului. Blaga şi-a fructificat aşteptarea obţinând bani pentru propriile colegii, pentru cel al lui Radu Berceanu, dar şi pentru cele controlate prin interpuşi de Adriean Videanu, scrie ZiuaNews. La rândul său, Traian Băsescu a marcat politic această acalmie din războiul care macină PDL de ceva vreme şi a evitat presiunea UDMR de a ocupa funcţia a doua în stat.

Emil Boc a obţinut şi el ceva: trecerea sub tăcere judiciară a implicării sale în dosarul Apostu şi posibilitatea retragerii, la un moment convenabil, către Cluj, în condiţii onorabile. 

Pacea de la Cotroceni –

Luni dimineaţa, când s-au întâlnit faţă în faţă la Palatul Cotroceni, Băsescu, Boc şi Blaga şi-au evaluat mai întâi rănile primite de curând în lupta politică fratricidă. Băsescu îl avea la mână pe Boc în dosarul Apostu. Un dosar penal care îl implică, e drept deocamdată indirect, pe actualul premier într-un pervers trafic de influenţă printr-o femeie şi un turc.  

Băsescu fusese lovit de Boc prin destituirea şi execuţia publică a omului său şi al Elenei Udrea de la SGG, Daniela Andreescu. De asemenea, Boc ameninţa că restrânge împărţirea banilor doar către colegiile controlate de oamenii săi din Guvern.

Blaga, lovit în ultima vreme de Băsescu extrem de grav, lăsat fără minister, umilit public şi împiedicat să preia conducerea politică a partidului, avea cele mai puţine avantaje şi cele mai multe răni. La capitolul avantaje, Blaga putea fructifica din poziţia sa atât setea de putere a UDMR, care ceruse expres lui Băsescu a doua funcţie în stat, cât şi negocierile de durată pe care le-a purtat cu anumiţi colegi de-ai săi, finalizate cu o structură politică solidă în favoarea sa în Camera Superioară a Parlamentului. Băsescu nu putea permite ocuparea funcţiei de preşedinte al Senatului de către UDMR, aşa că pentru a crea o pace în interiorul partidului a propus candidatura lui Vasile Blaga pentru postul ocupat până recent de Geoană, iar pentru a închide gura UDMR i-a ordonat lui Boc să le ofere maghiarilor postul de şef al SGG.

 Revenirea în prim-plan – Victoria de luni a lui Vasile Blaga reprezintă confirmarea abilităţilor sale politice de a negocia atât cu duşmanii, cât şi cu prietenii, dintr-o poziţie extrem de nefavorabilă şi a obţine maximul de profit. Tactician desăvârşit, Blaga fructifică ceea ce nici prin vis nu-i trecea atunci când a pierdut ministerul, partidul şi prietenia lui Traian Băsescu. Practic, Vasile Blaga l-a forţat pe vechiul său partener să-i ofere o revenire în prim-plan, chiar din a doua poziţie în stat. 

Compromisul lui Boc –

Compromisul pe care l-a făcut Boc a fost de a promite fiecărui colegiu al PDL, indiferent din ce tabără face parte, suma de 70.000 de euro. În concluzie, 17,5 milioane de euro vor fi alocaţi din viitorul buget al ţării pentru consolidarea poziţiilor electorale ale PDL în ţară. Cifrele au fost avansate de mai mulţi parlamentari care au dorit să-şi păstreze anonimatul şi care au spus că acesta este unicul motiv pentru care nu există la această oră un război de secesiune în PDL, mai afirmă sursa citată. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.