Acasă Politic Budapesta: Cooperarea internationala impotriva migratiei ilegale, obiectiv prioritar al Politiei de Frontiera...

Budapesta: Cooperarea internationala impotriva migratiei ilegale, obiectiv prioritar al Politiei de Frontiera Romane

DISTRIBUIȚI

105673 – 18112011 – În aceasta săptămână, la Budapesta, s-a desfăşurat reuniunea grupului de lucru al Conferinţei Internaţionale a Şefilor Poliţiilor de Frontieră, la care au participat şefii autorităţilor de frontieră din şase state, precum şi reprezentanţi ai conducerii Agenţiei Europene pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX). La acest eveniment, România a fost reprezentată de o delegaţie a Poliţiei de Frontieră Române, condusă de inspectorul general Ioan Buda. La reuniune au participat reprezentanţii conducerii Agenţiei Europene pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, şefii autorităţilor de frontieră din Austria, Azerbadijan, Regatului Unit al Marii Britanii, Germania, Ungaria, precum şi reprezentanţi ai Fundaţiei „Hanss Seidel”.

Pe timpul întrunirii, partea română a prezentat diverse teme de actualitate privind migraţia ilegală, efectele şi impactul acesteia asupra securităţii naţionale, ocazie cu care participanţii celorlalte state au apreciat efortul depus de autorităţile române pentru combaterea acestui fenomen.

Totodată, în cadrul evenimentului au fost propuse teme relevante pentru cea de-a XX–a sesiune a Conferinţei Internaţionale a Poliţiilor de Frontieră, în vederea stabilirii agendei de lucru pentru anul 2012.

De asemenea, conducerea Agenţiei Frontex a subliniat faptul că va sprijini în continuare efortul statelor membre şi va mobiliza mai multe autorităţi pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.