Acasă Politic Focare de incendiu active în judeţele Hunedoara, Bistriţa Năsăud şi Maramureş

Focare de incendiu active în judeţele Hunedoara, Bistriţa Năsăud şi Maramureş

DISTRIBUIȚI

105437 – 10112011 – În judeţul Hunedoara, focarele din Masivul Şureanu, la litiera de pădure de foioase din zona delimitată de localităţile Fizeşti, Ursici, Ruşor, Galaţi şi Balomir, sunt încă active şi s-au extins, manifestându-se pe 300 hectare de teren, potrivit informaţiilor de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. În cursul zilei de miercuri, în zona Fizeşti, 20 de subofiţeri de la Detaşamentul din Petroşani au intervenit în perimetrul accesibil forţelor terestre, iar în zona localităţilor Balomir şi Ruşor au acţionat alţi 27 de subofiţeri din cadrul Detaşamentului Hunedoara. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Petroşani au rămas în cursul nopţii în supraveghere, fiind înlocuiţi în această dimineaţă de un alt echipaj format din 19 subofiţeri.

 Pentru că majoritatea arderilor apărute în Masivul Şureanu se manifestă pe crestele versanţilor în locuri neprielnice intervenţiei cu mijloacele clasice de acţiune, s-a solicitat un elicopter dotat cu un sistem de stingere a incendiilor, care aparţine Inspectoratului General de Aviaţie. Aparatul de zbor se va alimenta cu apă din barajele de acumulare de pe Râul Mare, aflate la mai puţin de 10 km de focare.

În judeţul Bistriţa – Năsăud, incendiile din zona comunei Parva au fost localizate, iar la această oră pompierii militari supraveghează zonele afectate.

Până în prezent, flăcările au distrus 24 de hectare vegetaţie uscată, căzături de lemn răşinos şi puiet din zonele: Izvorul Comarnicelor (6 ha), Vârful Căldăruşii (15 ha) şi Vârful Craiului (3 ha). Pentru localizarea şi limitarea efectelor incendiilor au acţionat 37 de cadre militare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi lucrători din cadrul Ocolului Silvic Valea Vinului şi cetăţeni din comunele Parva şi Rebrişoara. Zonele afectate sunt inaccesibile tehnicii de intervenţie, de aceea echipajele de pompieri au fost nevoite să utilizeze doar mijloace de primă intervenţie (sape, lopeţi, mături, motofierăstraie). De asemenea, şi aici s-a solicitat sprijinul elicopterului Inspectoratului General de Aviaţie. Acesta a executat zece misiuni de stingere a incendiilor, transportând aproximativ 30.000 l de apă din lacul de acumulare Colibiţa, în special în zona Vârful Căldăruşii.

În judeţul Maramureş, la această oră elicopterul dotat cu sistemul de stingere a incendiilor de tip „Bumbi Bucket” intervine pentru stingerea focarelor de pe Valea Chiuzbăii şi Valea Şerpoaia. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.