Acasă Politic Bucuresti: Actiuni specifice sarbatorilor de iarna in penitenciare

Bucuresti: Actiuni specifice sarbatorilor de iarna in penitenciare

DISTRIBUIȚI

106051 – 05122011 – Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) încurajează iniţierea şi derularea activităţilor menite să promoveze semnificaţia şi spiritul sărbătorilor de iarnă, în rândul persoanelor private de libertate. În acest sens, în cursul acestei luni, în toate unităţile penitenciare din ţară, sunt organizate acţiuni specifice sărbătorilor de iarnă, astfel încât să se asigure o paletă variată de activităţi şi implicarea unui număr cât mai mare de persoane private de libertate, în derularea acestora. Printre acţiunile reunite în „Proiectul de Crăciun” se numără activităţi menite să promoveze valorile şi tradiţiile creştine în rândul persoanelor private de libertate. Astfel, pe lângă programele artistice care cuprind obiceiuri tradiţionale româneşti (spectacole de colinde, Pluguşorul, Sorcova) vor avea loc: slujbe religioase, prin implicarea preoţilor din penitenciare, dar şi prin atragerea preoţilor de la celelalte biserici şi culte recunoscute prin lege, concursuri tematice, lansări de carte, expoziţii cu obiecte confecţionate de persoanele private de libertate, acţiuni cu scop caritabil, în vederea sprijinirii unor persoane cu nevoi speciale din comunitate, oferirea unor cadouri copiilor sau vârstnicilor aflaţi în dificultate, organizarea/intermedierea unor întâlniri între persoanele private de libertate şi copiii acestora, aflaţi în centrele de plasament sau, după caz, centre de reeducare/penitenciare de minori şi tineri, dar şi împodobirea bradului de Crăciun de către persoanele private de libertate.Implicarea persoanelor private de libertate în activităţi de promovare a tradiţiilor româneşti şi a obiceiurilor de iarnă contribuie nu doar la cunoaşterea semnificaţiilor religioase şi morale ale acestora şi la valorizarea unor norme creştine, ci şi la formarea unor atitudini prosociale şi a respectului faţă de semeni, potrivit unui comunicat al ANP. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.