Acasă Politic Bucuresti: PSD: Actuala putere reprezinta cel mai mare pericol pentru mediu

Bucuresti: PSD: Actuala putere reprezinta cel mai mare pericol pentru mediu

DISTRIBUIȚI

106430 – 19122011 – Carmen Moldovan, preşedinta Forumului Naţional al Ecologiştilor (FNE) din PSD şi deputată social-democrată, consideră că în viitoarea strategie privind securitatea mediului, actuala Putere ar trebui să se regăsească pe primul loc la capitolul „riscuri”.

În România anului 2011 niciun petec de pădure, indiferent dacă este inclus sau nu într-o arie protejată, nu mai este în siguranţă în faţa defrişărilor ilegale. Sub înaltul patronaj al celui mai incompetent ministru de Interne din ultimii 20 de ani, Traian Igaş, mai mult de 2.000 de hectare de păduri, mirişti şi stufărişuri au căzut pradă flăcărilor, iar autorităţile de mediu se pregătesc să dea undă verde otrăvirii apelor şi solului din Apuseni cu cianură, prin avizarea pozitivă a exploatării RMGC de la Roşia Montană.

În acest context, deputata Carmen Moldovan critică intenţia Guvernului Boc de a prezenta în CSAT o strategie privind securitatea mediului, considerând că acest demers are doar o singură finalitate: aceea de a servi opiniei publice încă un teanc de hârtii plin de vorbe frumoase şi de angajamente în ceea ce priveşte protecţia mediului, pe care nici ministrul de Interne şi nici cel al Mediului nu sunt capabili să le aplice şi nici nu doresc să o facă.

”Cele mai mari riscuri la adresa mediului sunt incompetenţa, dezinteresul şi reaua-voinţa pe care actuala putere le manifestă în domeniul protecţei mediului. Fie şi numai dacă luăm în considerare crima împotriva mediului, a sănătăţii şi a vieţii locuitorilor din Apuseni pe care se pregătesc să o comită prin avizarea pozitivă a proiectului minier de la Roşia Montană şi este arhisuficient ca actuala Putere să se situeze fără probleme pe locul întâi, în orice clasament al cauzelorcare ameninţă securitatea mediului în România”, subliniază preşedinta FNE.

Carmen Moldovan atrage atenţia că protecţia mediului nu se poate face cu vorbe sau strategii privind securitatea mediului, în condiţiile în care Guvernul şi autorităţile în drept nu fac nimic în prezent pentru aplicarea legii în cazuri flagrante de distrugere a minunilor naturale ale României. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.