Acasă Politic Bucuresti: Un pic mai multi bani pe piata in ultima parte a...

Bucuresti: Un pic mai multi bani pe piata in ultima parte a lui 2011

DISTRIBUIȚI

– 106581 – 27122011– Masa monetară în sens larg a fost la sfârşitul lunii noiembrie 2011 de 209.393,6 milioane de lei, anunţă BNR. Faţă de luna octombrie 2011 aceasta a crescut cu 0,9 la sută (0,4 la sută în termeni reali), iar în raport cu noiembrie 2010 masa monetară s-a majorat cu 6,1 la sută (2,6 la sută în termeni reali). De asemenea, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna noiembrie 2011 cu 1,3 la sută (0,8 la sută în termeni reali) faţă de luna octombrie 2011, până la nivelul de 223817,0 milioane lei. Creditul în lei a crescut cu 1,0 la sută (0,6 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 1,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,7 la sută).La 30 noiembrie 2011, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 7,6 la sută (4,1 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2010, pe seama majorării cu 5,8 la sută a componentei în lei (2,3 la sută în termeni reali) şi cu 8,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 7,0 la sută). Creditul guvernamental s-a majorat în luna noiembrie 2011 cu 3,8 la sută, până la 65674,3 milioane lei. La 30 noiembrie 2011, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 12,7 la sută (8,9 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2010.Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna noiembrie 2011 cu 0,9 la sută faţă de luna octombrie 2011, până la nivelul de 181258,8 milioane lei. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,0 la sută, până la 70001,9 milioane lei. La 30 noiembrie 2011, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 12,8 la sută (9,1 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2010. Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 2,8 la sută, până la nivelul de 61982,1 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 2,1 la sută, până la 14236,0 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 3,3 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 4,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 3,3 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,6 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 13,8 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 15,2 la sută). – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.