Acasă Politic Bucureşti: La multi ani Romania! La multi ani romani!

Bucureşti: La multi ani Romania! La multi ani romani!

DISTRIBUIȚI

 – Parada militară organizată cu ocazia de Zilei Naţionale a strâns în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti peste 7.000 de persoane, o participare mult mai numeroasă faţă de anii precedenţi, timpul în Capitală fiind favorabil unei asemenea manifestări.

Pe sub Arcul de Triumf au trecut peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând MApN, MAI, SRI şi SPP. În premieră au defilat şi efective călare ale Poliţiei Locale.

Preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, fostul şef al statului Emil Constantinescu, miniştri şi alţi oficiali au asistat la paradă. Singurul reprezentant al opoziţiei prezent la eveniment a fost europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM.

La sosirea la Arcul de Triumf, şeful statului a fost întâmpinat de Garda de Onoare care i-a prezentat Onorul şi a intonat Imnul de Stat.

Între miniştrii prezenţi s-au aflat Gabriel Oprea, Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu şi Elena Udrea.

De asemenea, au fost prezenţi directorii generali ai SRI – George Maior, SIE – Mihai Răzvan Ungureanu, STS – Marcel Opriş şi SPP – Lucian Pahonţu.

Printre oficialităţile locale s-au remarcat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaiei, primarul general, Sorin Oprescu, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone şi primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu.

La paradă au participat blocuri reprezentative ale tuturor categoriilor de forţe: aerian, terestru şi maritim. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.