Acasă Politic Bucureşti: Ministrul Oprea mai înaintează în grad şi luptătorii de pe front

Bucureşti: Ministrul Oprea mai înaintează în grad şi luptătorii de pe front

DISTRIBUIȚI

106209 – 11122011 – În cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul M.Ap.N., ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, l-a înaintat în mod excepţional în gradul de locotenent pe sublocotenentul Daniel – Cătălin Trefaş, rănit în timpul executării unei misiuni în Afganistan. De asemenea, în semn de recunoştinţă pentru devotamentul şi curajul manifestate în teatrul de operaţii, ministrul Gabriel Oprea i-a conferit ofiţerului Emblema „Onoarea Armatei României” cu însemn de război. Ministrul Apărării Naţionale s-a interesat de starea de sănătate a ofiţerului şi de modul în care a decurs recuperarea medicală. Locotenentul Trefaş i-a mulţumit ministrului pentru grija pe care a arătat-o şi pentru distincţia conferită, raportând că se simte bine şi este pregătit să plece într-o nouă misiune.

Locotenentul Daniel-Cătălin Trefaş, în vârstă de 24 de ani, comandant pluton geniu luptă, a fost rănit în teatrul de operaţii din Afganistan, la 15 noiembrie 2011, în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. Ulterior, ofiţerul a fost tratat medical şi a urmat proceduri de recuperare în spitalul militar din Landstuhl (Germania) şi în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.