Acasă Politic Strasbourg: Victímele violentelor, protejate fata de agresorii lor pe intreg teritoriul UE

Strasbourg: Victímele violentelor, protejate fata de agresorii lor pe intreg teritoriul UE

DISTRIBUIȚI

106356 – 15122011 – Parlamentul European a adoptat un nou set de reguli privind înfiinţarea Ordinului European de Protecţie (OEP) prin care victimele abuzurilor sau ale acţiunilor criminale, care se bucură de protecţie într-un stat membru UE, se vor bucura de aceeaşi protecţie pe întreaga suprafaţă a Uniunii Europene.

„Până acum, dacă o persoană, victimă a unei agresiuni, se bucura de protecţie în ţara sa, aceasta era total expusă acţiunilor agresorului său, dacă circula în alt stat. Datorită eforturilor Parlamentului European, în cazul în care victima se deplasează sau se mută în alt stat, ţara de origine va emite un OEP prin care victima se va bucura de aceeaşi protecţie”, a declarat europarlamentarul Petru Luhan.

Deputaţii europeni au depus eforturi de la început pentru a clarifica faptul că aceste reguli trebuie să acopere toate victimele infracţiunilor şi criminalităţii, nu numai victimele violenţelor de gen. Majoritatea măsurilor de protecţie sunt acordate femeilor care devin victime ale violentei de gen, dar OEP poate acoperi victimele de orice sex, precum şi alte tipuri de infracţionalitate.

„Pe scurt, vom facilita astfel circulaţia victimelor şi vom împiedica circulaţia agresorilor lor. Cred că s-a făcut un pas înainte important pentru a-i proteja pe cei care au nevoie cel mai mult de protecţie”, a precizat Petru Luhan.

În plus, datorită deciziei deputaţilor europeni, un OEP poate fi de asemenea solicitat pentru familia şi rudele beneficiarului acestui ordin.

După această decizie a Parlamentului European, statele membre vor avea trei ani pentru a transpune această directivă în legislaţia naţională. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.