Acasă Politic “Suntem multi care credem in mesajul de salvare a Rosiei Montane si...

“Suntem multi care credem in mesajul de salvare a Rosiei Montane si suntem peste tot”

DISTRIBUIȚI

105986 – 02122011 – Mesajul campaniei Salvaţi Roşia Montană a fost prezent pe 1 decembrie în mijlocul românilor cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională atât în Alba Iulia, cât şi în Bucureşti.

“Uniţi pentru salvarea Roşiei Montane, oameni din Roşia, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Târgu Mureş şi Bucureşti s-au alăturat evenimentelor de la Alba Iulia pentru a spune răspicat că de 1 Decembrie, Roşia Montană este principalul lor motiv de mândire. În Bucureşti, acţiuni similare, desfăşurate în mod paşnic, au fost întrerupte abuziv de Jandarmerie deşi altor grupuri de participanţi li s-a permis manifestarea liberă şi neîngrădită. Acţiuni de solidaritate au fost organizate şi la Chişinau, Republica Moldova – în faţa Ambasadei României, precum şi in Budapesta, Ungaria şi în Viena, Austria. Cenzura media impusă de Televiziunea Naţională şi marile trusturi de presă cu privire la opoziţia localnicilor din Roşia Montană a fost înfrântă prin steagurile Salvaţi Roşia Montană care au fost arborate în faţa camerelor de vederi în timpul transmisiunilor live de la Alba Iulia. Sute de români au aplaudat gestul celor prezenţi şi au transmis mesaje de încurajare membrilor Alburnus Maior, localnici şi proprietari din Roşia Montană: Felicitări pentru curajul de a vă spune punctul de vedere! La polul opus s-au aflat reprezentanţii Guvernului României, care au preferat să se sustragă discuţiilor cu publicul şi să ignore întrebările adresate de activiştii prezenţi. Relevantă în acest sens a fost atitudinea prim-ministrului Emil Boc, care, însoţit pe tot parcursul vizitei sale de purtătorii de bannere şi însemne cu Salvaţi Roşia Montană, a evitat orice discuţie directă. (…)Reacţiile evazive ale politicienilor sunt completate, din ce în ce mai vehement în ultima perioadă, de ieşirile agresive ale Jandarmeriei Române, în special în Bucureşti. La replica unuia dintre activişti că dreptul la libera exprimare, inclusiv cu privire la Roşia Montană, este garantat prin Constituţie, unul dintre jandarmi a răspuns că este garantat, dar nu întotdeauna”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

“E penibil cum politicienii şi presa fug de noi. Data viitoare o să mergem la ei la Bucureşti, să vedem atunci unde mai fug. Cu toate acestea, le-am transmis azi de la Alba Iulia un mesaj clar: Trădarea de ţară în aur se măsoară, a declarat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, la Alba Iulia.

“Mesajul de salvare al Roşiei Montane va fi auzit în pofida comenzilor politice primite de Jandarmerie. Suntem mulţi care credem în el şi suntem peste tot”, a completat Raluca Dan, membru Re-Generation, la Bucureşti. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.