Acasă Politic Tiraspol: Cine e urmasul lui Smirnov?

Tiraspol: Cine e urmasul lui Smirnov?

DISTRIBUIȚI

 – 106587 – 27122011 – Noul lider al separatistilor din Transnistria, Evghenii Sevciuk, a suferit multe înfrângeri până a ajunge la marea sa victorie, scrie Ria Novosti. Şevciuk s-a născut la 19 iunie 1968 în Râbniţa. A absolvit trei facultăți, iar în 2003 obţine titlul de candidat în Ştiințe Economice. A făcut Drept, Economie şi Management şi Diplomaţie. Nu este căsătorit şi nu are copii. Între anii 1992 – 1998, Şevciuk a lucrat în cadrul Departamentului de Afaceri Interne al Ministerului Afacerilor Interne al nerecunostei republici nistrene, totodată suplinind funcţia de şef al Departamentului Militiei Economice de la Tiraspol (1996 – 1998). În decembrie 2000, Şevciuk a fost ales deputat în Parlamentul Transnistriei. A condus Comisia economică, buget şi finanțe, Comisia de politică externă şi relaţii internaţionale, suplinind şi funcţia de vicepreşedinte al Sovietului Suprem. În 2005, după ce partidul Obnovleniie din care făcea parte a obținut majoritatea în Sovietul Suprem, Șevciuk a fost ales în funcția de președinte al Parlamentului rmn. La

Congresul din 2 iunie 2006, a fost ales în funcția de președinte al Partidului Republican “Obnovlenie”. Evghenii Șevciuk a pus fundamentul victoriei sale în 2009, cand a propus modificarea așa-numitei constituții a rmn. Deși a demisionat binevol din funcția de speaker, potrivit sursei, aceasta a fost una din consecințele tentativei sale nereușite. Peste câtva timp, în iulie 2010, a fost înlocuit în funcția de președinte al partidului “Obnovlenie” de către Anatoli Kaminski. Șevciuk a devenit liderul electoratului de opoziție. A mers împotriva companiei Șheriff, pe care transnistrenii o învinuaiu de monopol pe piață și de creșterea prețurilor. Asta deși, paradoxal, cu câțiva ani în urmă, Șevciuk a lucrat în calitate de manager al sucursalei din Râbnița a acestei companii (1998 – 2000), care l-a sponsorizat ulterior, pe contracandidatul său, Anatolii Kaminski. La 25 decembrie curent, în urma turului doi de scrutin, Evgheni Șevciuk a fost ales “președinte” al republicii moldovenești nistrene. În campania electorală acesta a promis reîntoarcerea gastarbeiterilor acasă, asigurarea cetățenilor cu locuri de muncă, protejarea micului bussines, creșterea pensiilor, simplificarea regimului de traversare a „frontierei”, lupta cu corupția funcționarilor și birocrația, relații de prietenie cu țările vecine, păstrarea cursului de independență a regiunii și aprofundarea relațiilor cu Federația Rusă. Experții susțin că succesul său a venit în mare parte grație faptului că în jurul lui Șevciuk s-a creat aureola unui reformator, supărat pe actuala guvernare. Acuzațiile, lansate în campania electorală, potrivit cărora Șevciuk ar fi lucrat pentru serviciile secrete britanice, colaborând chiar și cu președintele român, Traian Băsescu, nu au făcut altceva decât să provoace zâmbetul alegătorilor. „După ce a Șevciuk luptat atâția ani împotriva hoților de la guvernare, e curios cum va construi el noua guvernare”, se intreaba aceștia. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.