Acasă Politic Bucuresti: Au fost evacuate si adapostite peste 2.000 de persoane care erau...

Bucuresti: Au fost evacuate si adapostite peste 2.000 de persoane care erau izolate

DISTRIBUIȚI

107374 – 27012012 – Din cauza zăpezii abundente şi a vântului puternic au fost afectate 13 judeţe, fiind închise, total sau parţial, 22 de drumuri naţionale, 74 de drumuri judeţene, autostrăzile A1 şi A2, precum şi trei sectoare şi Şoseaua de Centură a Capitalei (Ştefăneşti – Tunari, Jilava – METRO Militari, Tunari – Fundulea), potrivit datelor prezentate joi seara de şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestorul de poliţie Ioan Dascălu.

În ultimele 24 de ore, 1.475 de angajaţi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor (529 pompieri, 184 jandarmi, 752 poliţişti, 10 poliţişti de frontieră), cu 484 de mijloace tehnice, au intervenit pentru a ajuta persoanele afectate de fenomenele meteo periculoase.

Astfel, au fost evacuate şi adăpostite 2.058 de persoane (1.100 dintre acestea refuzând, iniţial, ajutorul autorităţilor).

În condiţiile în care codul portocaliu s-a prelungit pentru judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea si Constanţa, lucrătorii M.A.I. vor continua să acţioneze pentru acordarea de sprijin cetăţenilor, evacuarea persoanelor aflate în dificultate sau izolate,  deblocarea autovehiculelor, asigurarea intervenţiei utilajelor speciale de deszăpezire şi distribuirea către persoanele din autovehiculele blocate a materialelor de primă necesitate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.