Acasă Politic Bucuresti: Igaş nu dă explicaţii

Bucuresti: Igaş nu dă explicaţii

DISTRIBUIȚI

107173 – 20012012 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a informat Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor, printr-o scrisoare, că, în perioada 25 – 27 ianuarie, va participa, la Copenhaga, la lucrările Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. Acesta este primul Consiliu desfăşurat sub coordonarea preşedinţiei daneze, printre subiectele aflate în discuţie fiind identificarea unor soluţii pentru a face faţă presiunii migratorii accentuate la frontierele externe ale Uniunii Europene şi modalităţile de finanţare ale unor instrumente eficiente de combatere a terorismului, potrivit unui comunicat al MAI. Ministrul Traian Igaş va avea o întâlnire bilaterală cu omologul danez, ocazie cu care va stabili paşii

care vor fi realizaţi în perioada următoare pentru atingerea obiectivului reprezentat de aderarea României la spaţiul Schengen. Ministrul Administraţiei şi Internelor a mulţumit membrilor Comisiei parlamentare pentru invitaţia adresată şi a asigurat că va răspunde, ca de fiecare dată, la orice solicitare venită din partea Parlamentului României. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.