Acasă Politic Bucuresti: Lazaroiu incepe anul cu diversiuni

Bucuresti: Lazaroiu incepe anul cu diversiuni

DISTRIBUIȚI

106668 – 03012012 – USL se va destrama în vară deoarece o să coboare vertiginos sub 50% iar, în 2013, la guvernare va accede o “coaliție mai largă”, formată din PDL, PSD şi un partid mai mic, probabil UNPR, prognozează socilogul Sebastian Lazaroiu, care nu se află la prima declaraţie de acest gen în ultimele luni. Acelaşi sociolog vorbea despre destrămarea USL şi în vara anului trecut, dar dădea ca sigură o nouă alianţă PSD – PDL, pentru prima oară, în guvernarea viitoare. “Eu am spus de când s-a înfiinţat USL că va fi foarte greu şi dacă nu chiar imposibil, pentru că nu există un precedent ca un partid sau alianţă să ia 50%. Acum, întrebarea e cât de încet sau cât de repede o să mai scadă. Dacă o să ajungă în iunie la mult sub 50%, în mod normal ar trebui să se rupă alianţa, pentru că practic îşi ratează obiectivul pentru care s-a înfiinţat. Eu cred că asta se va întâmpla în final, va fi o scădere continuă în sondaje şi cele două componente vor găsi un pretext sau una dintre ele va găsi un pretext să se retragă. De aia am spus

adeseori şi susţin în continuare că nu vom avea USL pe buletinul de vot”, declară fostul consilier prezidenţial. “Problema e că în 2013 nu cred că o coaliţie cu liberalii va fi o coaliţie care să ducă la o majoritate calificată. Eu cred că 2012 va fi ratat din punct de vedere al revizuirii Constituţiei. Mai rămâne 2013, dar depinde ce coaliţie o să ai la guvernare, că dacă ai iar o coaliţie fragilă de 50%, nici 2013 nu va fi anul revizuirii Constituţiei. Deci eu cred că inevitabil, 2013 va aduce două partide mai mari la guvernare, o coaliţie largă de genul PSD-PDL şi probabil alt partid mai mic, probabil UNPR, dacă va intra în Parlament, dar în orice caz, trebuie o coaliţie stabilă şi cu cât mai puţini actori, pentru că altfel iarăşi va fi blocaj anul viitor pe revizuirea Constituției”, conchide Lăzăroiu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.