Acasă Politic Bucuresti: Opoziţia vrea schimbare, până la capăt –

Bucuresti: Opoziţia vrea schimbare, până la capăt –

DISTRIBUIȚI

 107149 – 19012012 – De la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, pe Bulevardul Kisseleff s-a desfăşurat mitingul de protest organizat de Uniunea Social Democrată (USL) la adresa puterii, la manifestare participând aproximativ 10.000 de persoane. Au fost, potrivit organizatorilor, mai mulţi liberali, mult mai mobilizaţi pentru acest eveniment, şi mai puţini social-democraţi şi conservatori. Cu puţin înainte de orele 17.00, Daniel Constantin, presedintele PC, i-a salutat pe cei adunaţi la eveniment şi a precizat că atunci când USL va ajunge la guvernare îi va ancheta pe toţi cei care au împiedicat oamenii să vină în apropiere de Piaţa Victoriei, făcând referire la şefii Poliţiei Române, şefii Jandarmeriei şi şefii Autorităţii Rutiere Române. S-au adresat mulţimii şi muzicianul Gheorghe Zamfir care, dur, a spus că „suntem poporul cel mai jegos”, ecologistul Remus Cernea şi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, cel de-al treilea anunţând că de mâine va fi membru al PNL.

Liderul PSD, Victor Ponta, şi-a început discursul cu o glumă: “Cei care au îngheţat acum sunt cei de la Palatul Cotroceni şi de la Palatul Victoria. Noi abia ne-am încălzit”. “Ani de zile am spus că regimul Băsescu a adus doar nenorocirea acestei ţări, însă astăzi, nu mai e vorba de o bătălie dintre cei de la putere şi noi, cei din opoziţie”, a spus Ponta, “ci de o bătălie a lui Băsescu contra românilor. Important este ca românii să aibă din nou dreptul de a-şi numi conducătorii. În acest moment, conducătorii sunt duşmanii românilor”. Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, printre altele, cu acest prilej, că parlamentarii USL îşi dau mâine demisia, în bloc, dacă puterea va accepta să organizeze anticipate şi nu a scăpat ocazia să spună că România trebuie să scape de Traian Băsescu, ca ultim preşedinte comunist, şi de Emil Boc, ca ultim prim-ministru comunist. Antonescu a subliniat faptul că va lupta şi pentru cei care nu sunt membri ai vreunui partid politic şi că nu are pretenţia să fie simpatic, ci doar cinstit. “Să schimbăm România” i-a îndemnat Antonescu pe cei prezenţi. Liderul PNL a spus că nu poate promite pensii, salarii etc. Dar, el, Ponta şi Daniel Constantin promit cinste, pricepere (prin promovarea competenţilor în posturi) şi cuviinţă (prin respectul faţă de cetăţean, performanţă, muncă. Oamenii doar să voteze cu cine doresc ei. “Avem nevoie acum, repede, urgent, de dialog şi acţiune comună, pentru plecarea actualului guvern, pentru alegeri anticipate, pentru apărarea libertăţii în România”. Mesajul a fost de unitate şi de schimbare a actualei puteri. n grup de manifestanti a forţat să intre în Piata Victoriei, deşi protocolul cu autorităţile nu prevedea acest lucru. Jandarmeria a anunţat imediat că organizatorul va fi amendat. Există voci care susţin că nu au lipsit, ca de obicei, provocatorii, majoritatea fiind bucureşteni şi, ca şi în cazul manifestaţiilor de la Universitate, unii chiar din rândurile Jandarmeriei. De-altfel, această instituţie susţinea, la orele 17.30, că la mitingul USL participă 7.000 de persoane, o evaluare cu mult sub realitate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.