Acasă Politic Bucuresti: Persoanele marginalizate isi gasesc greu de munca pentru ca nu au...

Bucuresti: Persoanele marginalizate isi gasesc greu de munca pentru ca nu au studii

DISTRIBUIȚI

107408 – 27012012 – Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, vizează garantarea accesului efectiv al cetăţenilor, în mod special al tinerilor, la măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

În acest sens, legea menţionată şi normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr.1149/2002, stabilesc, pentru domeniul ocupării: consilierea profesională, medierea şi plasarea în muncă a tinerilor cu vârste cuprinse între 16-25 ani, prin acompaniament social personalizat, acordat de personalul specializat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Instrumentul principal prin care se asigură acompaniamentul social personalizat pentru tinerii aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale este contractul de solidaritate încheiat între tinerii care beneficiază de prevederile Legii nr.116/2002 şi agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti.

Prin acest tip de contract, agenţiile se obligă să acorde tinerilor servicii de mediere şi consiliere profesională, să identifice angajatorii de inserţie şi să-i informeze cu privire la facilităţile acordate prin lege în cazul angajării tinerilor confruntaţi cu riscul excluderii profesionale.

În anul 2011, au fost mediate şi consiliate 2.076 persoane, s-au încheiat 2.013 contracte de solidaritate, au fost identificaţi 839 angajatori de inserţie care au angajat 1.874 tineri, din care 1.627 au fost încadraţi cu contract individual de muncă pe durată determinată şi 247 tineri încadraţi cu contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.

Cele 2.013 contracte de solidaritate au fost încheiate cu următoarele categorii de beneficiari: 121 tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copilului (6 %); 87 tineri singuri cu copii în întreţinere (4,3 %); 388 tineri familişti cu copii în întreţinere (19,3 %); 315 tineri familişti fără copii în întreţinere (15,6 %); 1.102 persoane apaţinând altor categorii de tineri aflaţi în dificultate (54,7%).

Cele 1.874 contracte individuale de muncă au fost încheiate cu următoarele categorii de persoane: 107 tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copilului (5,7 %); 88 tineri singuri cu copii în întreţinere (4,7 %); 377 tineri familişti cu copii în întreţinere (20,1 %); 298 tineri familişti fără copii în întreţinere (15,9 %); 1004   persoane apaţinând altor categorii de tineri aflaţi în dificultate (53,6 %).

Cel mai mare număr de persoane marginalizate, ocupate în anul 2011, s-a înregistrat în judeţele Vâlcea (322), Vaslui (287), Neamţ (220 ), Suceava (197) şi Teleorman (96).

Din analizele ANOFM rezultă că agenţiile se confruntă cu dificultăţi în integrarea persoanelor marginalizate, o cauză fiind aceea că peste 73 % din cei care fac obiectul contractelor de solidaritate sunt cu studii gimnaziale, neterminate sau chiar fără studii. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.