Acasă Politic Bucureştiu: S-a dus şi Mircea Ciumara

Bucureştiu: S-a dus şi Mircea Ciumara

DISTRIBUIȚI

106989 – 15012012 – Fostul ministru în guvernarea CDR Mircea Ciumara a murit, sâmbătă dimineaţa, la vârsta de 68 de ani, în urma unei boli necruţătoare, trupul neînsufleţit fiind înhumat duminică, la orele 12.00.

Mircea Ciumara, fost ministru al Finanţelor şi al Industriei şi Comerţului în guvernarea CDR, s-a născut la 13 septembrie 1943, la Călăraşi. A fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000. În perioada decembrie 1996 – decembrie 1997, Ciumara a fost ministru de Finanţe, iar din decembrie 1997 până în aprilie 1998 a fost ministru al Industriei şi Comerţului. Mircea Ciumara a fost de asemenea, între decembrie 1999 şi decembrie 2000, ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară, ministru pentru relaţia cu Parlamentul. În PNŢCD, Mircea Ciumara a deţinut funcţia de vicepreşedinte între anii 1996 şi 2000, iar din septembrie 1999 până în decembrie 2000 a fost preşedinte al Organizaţiei Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.