Acasă Politic Havana, Cuba: Avertismentul lui Fidel Castro

Havana, Cuba: Avertismentul lui Fidel Castro

DISTRIBUIȚI

106794 – 08012012 – „Numeroase pericole ne ameninţă, dar două dintre ele – războiul nuclear şi schimbarea climatică – sunt decisive şi ambele sunt departe de soluţionare”, a scris Fidel Castro într-una din opiniile publicate ocazional în presa cubaneză, preluată de Reuters.

Referindu-se strict la gazele de şist, fostul lider cubanez a scris: „Este suficient să subliniez că, printre numeroasele substanţe chimice folosite alături de apă pentru a exploata acest gaz găsim benzen şi toluen, care sunt substanţe cancerigene”. Gazele de şist sunt gaze naturale care se găsesc în roci. În ultimul deceniu, rezerve uriaşe au fost găsite în diferite state ale lumii. Dacă Europa ar exploata gazele de şist, dependenţa de gazul rusesc ar scădea de la 27% la 13%. Totuşi, exploatarea gazelor de şist nu este deloc ecologică. Un studiu al Climatic Change Letter arată că exploatarea gazului de şist duce la niveluri de emisii de gaze cu efect de seră asemănătoare celor înregistrate la exploatarea cărbunelui, petrolului sau gazului convenţional.
SUA au dezvoltat o tehnologie de extracţie a acestor gaze. Acum, jumătate din necesarul de gaz al americanilor este asigurat de rezervele de gaze de şist. În Europa, cele mai mari rezerve sunt în Polonia, dar România, Ungaria şi Bulgaria au şi ele rezerve importante.

Chevron şi MOL caută mari rezerve în România – Compania americană Chevron şi compania maghiară MOL au concesionat perimetre în estul şi, respectiv, vestul României, pe care intenţionează să demareze lucrări de exploatare. Însă, aşa cum metaforic sublinia şi Castro, există şi alte probleme cu aceste gaze de şist. În Marea Britanie, o exploatare a fost oprită pentru suspiciunea că ar declanşa cutremure. După ce a preluat puterea în urma revoluţiei din 1959, Castro a transformat Cuba într-un stat comunist. Fidel Castro a condus statul pentru 49 de ani, boala şi vârsta înaintată forţându-l să se retragă în urmă cu patru ani. Succesorul său este fratele mai mic Raul Castro, în vârstă de 80 de ani. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.