Acasă Politic Iulia Timosenko, supravegheata video 24 de ore din 24

Iulia Timosenko, supravegheata video 24 de ore din 24

DISTRIBUIȚI

106697 – 04012012 – Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, aflat în închisoare, este supravegheat 24 de ore din 24 de o cameră de filmat, cu luminile aprinse permanent, într-o încercare de a fi „distrusă psihic şi fizic”, a anunţat avocatul său, potrivit Daily Mail. Iulia Timoşenko, în vârstă de 51 de ani, a fost mutată la o închisoare din oraşul Harkiv, la 480 de kilometri de capitala Kiev, pe 30 decembrie. Potrivit oficialilor de la penitenciar, condiţiile de detenţie aplicate în cazul său sunt necesare securităţii deţinuţilor.

Avocaţii săi, care s-au opus transferului de la Kiev, au declarat că Timosenko suferă de câteva săptămâni de dureri de spate. Oficialii închisorii au afirmat însă că aceasta primeşte îngrijiri, după ce a fost examinată de medici luna trecută.

„Supravegherea video nu este interzisă de lege”, a declarat Ivan Pervuşkin, comandantul închisorii. „Pentru monitorizarea video permanentă trebuie să fie suficientă lumină în celule”.

„Lumina este îndreptată spre patul pe care stă ea (…). Supravegherea video şi lumina directă, imposibilitatea de a dormi bine şi lipsa asistenţei medicale, toate au un singur scop, să o distrugă psihic şi fizic pe Iulia Volodimirivna”, a apreciat avocatul acesteia, Serghei Vlasenko.

Avocatul a adăugat că preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, este responsabil pentru condiţiile în care este ţinută Timoşenko. „Toate acestea sunt făcute la ordinul lui Ianukovici, pentru a umili liderul opoziţiei ucrainene”, a precizat avocatul. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.