Acasă Politic Alimente pentru oamenii loviti de viscol din judetele Buzau si Calarasi

Alimente pentru oamenii loviti de viscol din judetele Buzau si Calarasi

DISTRIBUIȚI

108002 – 17022012 – Localnicii din opt sate situate judeţele Buzău şi Călăraşi, care fuseseră izolate din cauza căderilor abundente de zăpadă şi a viscolului, au primit ajutorul umanitar al poliţiştilor de frontieră din IGPF şi al membrilor SNPPC, în cadrul unei campanii care s-a desfăşurat pe 15 şi 16 februarie 2012.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, cu sprijinul reprezentantilor din Garda Financiară Ilfov şi în parteneriat cu JTI România, a desfăşurat o acţiune umanitară, pentru ajutorarea localnicilor afectaţi de ninsori şi viscol din localităţi izolate, aflate în judeţele Buzău şi Calarasi.

Au fost colectate din donaţii şi contribuţii benevole ale personalului 5.000 de pâini, 4.000 conserve, 500 kg fructe, 500 l apă plată şi sute de pachete care conţineau diverse alimente (ulei, orez, pâine, conserve de carne).

Produsele au fost transportate cu autospeciale de teren 4×4 din dotarea Poliţiei de Frontieră, în localităţi izolate din cauza zăpezii şi a viscolului.

Pe 15 februarie au fost dăruite alimente, apa, fructe şi conserve familiilor nevoiaşe, bătrânilor şi copiilor din localităţile Boldu şi Costeşti din judeţul Buzău.

A doua zi, poliţiştii de frontieră şi membrii SNPPC s-au deplasat în judeţul Călăraşi, unde produsele au fost distribuite, inclusiv cu sprijinul poliţiştilor rurali, localnicilor din Florica, Podari, Buzoieni, Lupşanu, Lehliu Sat şi Tamadau. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.