108289 – 29022012 – Compozitorul şi interpretul italian Toto Cutugno va susţine un concert miercuri, de la orele 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti. Cunoscut drept unul dintre cei mai mari artişti italieni, Toto Cutugno a lansat 12 albume proprii, care s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare, în întreaga lume. Cântăreţul a compus mai mult de 400 de melodii pentru peste 50 de interpreţi celebri precum Adriano Celentano, Joe Dassin, Fausto Leali, Ricchi e Poveri etc. Ca solist, a participat la 14 ediţii ale Festivalului de la San Remo, pe care l-a şi câştigat în 1980, cu piesa ”Solo noi”, iar în 1990 a obţinut locul 1 la Eurovision, cu piesa ”Insieme”. Melodia “L’italiano”, înregistrată în 1983, este cântată de peste 160 de interpreţi din întreaga lume, fiind unul dintre cele mai fredonate cântece italiene ale tuturor timpurilor. – www.promptmedia.ro