Acasă Politic Bucuresti: Legea privind combaterea violentei in familie, adoptata in Camera Deputatilor

Bucuresti: Legea privind combaterea violentei in familie, adoptata in Camera Deputatilor

DISTRIBUIȚI

108277 – 28022012 – Deputaţii au adoptat marti proiectul de lege privind combaterea violenţei în familie, cu 166 voturi pentru, trei voturi împotrivă şi două abţineri. Acesta prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.

Proiectul prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală. Victima violenţei în familie are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private, la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenţă medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenţă juridică gratuită.

Potrivit proiectului, victima are dreptul să se adreseze instanţei să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.