Acasă Politic Bucuresti: Trimisi in judecata pentru frauda din fonduri SAPARD

Bucuresti: Trimisi in judecata pentru frauda din fonduri SAPARD

DISTRIBUIȚI

107932 – 15022012 – DNA a trimis in judecata doua persoane, pentru o frauda de 700.000 de euro cu fonduri SAPARD, destinate infiintarii unei fabrici de procesare a carnii in localitatea Busteni.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti i-au trimis in judecata pe Gheorghe Frangulea, director in cadrul SC Rowa Dany SRL Urziceni si responsabil tehnic de Proiect cu finantare europeana si pe Stefan Cristian Mihailescu, administrator al unei societati comerciale si reprezentant in Romania al unei societati comerciale din Germania, potrivit unui comunicat al DNA.

Cei doi sunt acuzati de participatie improprie la infractiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor si participatie improprie la infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave.

Anchetatorii au stabilit ca, in 21 aprilie 2006, intre Agentia SAPARD (actuala Agentie de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit), in calitate de autoritate contractanta, si SC Rowa Dany SRL Urziceni, in calitate de Beneficiar, a fost incheiat un contract de finantare din fonduri SAPARD pentru punerea in practica a proiectului intitulat „Infiintarea unei fabrici de procesare a carnii in localitatea Busteni, judetul Prahova”. Responsabilul tehnic al proiectului a fost desemnat Gheorghe Frangulea.

In 26 aprilie 2006, in timpul derularii procedurilor de achizitie, intre Rudolf Kissinger GmbH, reprezentata in Romania de Stefan Cristian Mihaescu si SC Rowa Dany SRL a fost incheiat un contract de vanzare – cumparare pentru achizitionarea unei linii complete de procesare a carnii, firma desemnata castigatoare avand oferta cu valoarea cea mai mica.

In cadrul licitatiei, pe langa firma castigatoare, au mai fost inregistrate alte doua oferte: una din partea unei societati comerciale controlate de Mihaescu Stefan Cristian si alta a unei societati comerciale din Italia. Oferta firmei din Italia este fictiva intrucat societatea comerciala respectiva nu are nici o legatura cu proiectul, iar oferta are la baza inscrisuri false.

Toata documentatia referitoare la procedura de achizitie, deci inclusiv oferta falsa a firmei din Italia, despre care Mihaescu Stefan Cristian si Frangulea Gheorghe (cel care s-a ocupat efectiv de implementarea proiectului) aveau cunostinta, a fost depusa la Agentia SAPARD de reprezentatul legal al proiectului, fara ca acesta sa cunoasca faptul ca licitatia a fost trucata de cei doi, potrivit DNA.

Astfel, SC Rowa Dany SRL a incasat pe nedrept 2.466.652,8 lei (echivalentul a 703.430 euro), reprezentand fonduri SAPARD si fonduri de la bugetul national. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale – Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bucuresti s-a constituit parte civila cu suma de 2.523.025,805 lei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.