Acasă Politic Bratislava: Slovacia va fi condusă de un guvern majoritar social-democrat

Bratislava: Slovacia va fi condusă de un guvern majoritar social-democrat

DISTRIBUIȚI

108616 – 11032012 – Social-democraţii fostului premier Robert Fico au câştigat sâmbătă alegerile legislative din Slovacia, cu 39,6 la sută din voturi, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, relatează AFP. Partidul Social Semocrat Smer-SD ar obţine astfel 75 de mandate de deputat din totalul de 150, cu unul mai puţin decât i-ar fi trebuit pentru a deţine majoritatea absolută, şi va avea nevoie de un aliat pentru a guverna. Smer-SD a înregistrat astfel o victorie covârşitoare în faţa partidului SKDU-DS al premierului în exerciţiu, Iveta Radicova, care nu a obţinut decât 8,1 la sută din voturi, potrivit acestei estimări. De asemenea, Smer-SD îi devansează cu mult pe creştin-democraţii de la KDH (9,9 la sută), care fac parte din coaliţia aflată la guvernare. Celelalte două partide din această coaliţie, liberalii de la SaS (Libertate şi Solidaritate) şi formaţiunea minorităţii maghiare Most-Hid, au obţinut 7,1 procente, respectiv 6,3 la sută. Un scandal de corupţie care a afectat dreapta aflată la putere a favorizat un nou partid, „Oameni Obişnuiţi”, care a obţinut 8,8 la sută din voturi, potrivit acestui sondaj difuzat de televiziunea publică slovacă. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.