Acasă Politic Bucuresti: Chestorul Petre Toba da asigurari ca acordarea drepturilor financiare restante cadrelor...

Bucuresti: Chestorul Petre Toba da asigurari ca acordarea drepturilor financiare restante cadrelor MAI este o prioritate a ministerului

DISTRIBUIȚI

109036 – 26032012Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., chestorul principal de poliţie Petre Tobă, a avut, luni, la sediul instituţiei, o întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul ministerului.

Întâlnirea a fost organizată la invitaţia secretarului de stat, fiind prima de la numirea în funcţie a acestuia, pentru a cunoaşte aşteptările reprezentaţilor sindicatelor în ceea ce priveşte relaţia de colaborare şi dialog social cu M.A.I.

Totodată, secretarul de stat a dorit să îi asigure că la nivelul instituţiei există disponibilitate şi deschidere pentru buna colaborare în interesul soluţionării problemelor şi în beneficiul angajaţilor. „Sunt convins că vom avea o colaborare bună atâta timp cât avem un interes comun în beneficiul angajaţilor. Vă asigur de întregul sprijin pentru a identifica soluţii bune la problemele importante ale personalului.”

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii sindicatelor au fost succint discutate aspecte de interes din domeniul profesional şi social cu care se confruntă angajaţii M.A.I., precum si aspecte legate de o serie de iniţiative legislative, aflate în lucru, menite să conducă la îmbunătăţirea activităţii poliţistului, respectiv Statutul Poliţistului şi Ghidul carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Secretarul de stat i-a asigurat pe cei prezenţi de întregul sprijin al conducerii pentru definitivarea celor două proiecte de acte normative importante, în acest sens fiind deja dispuse la nivelul instituţiei măsuri de analiză şi îmbunătăţire a proiectelor în cadrul unor grupuri de lucru constituite din specialişti. Totodată, a reiterat faptul că, la nivelul conducerii instituţiei, există o preocupare constantă pentru rezolvarea problemelor semnalate.

Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică a precizat că acordarea drepturilor financiare restante cadrelor M.A.I. şi încadrarea absolvenţilor şcolilor de agenţi ale ministerului sunt două dintre priorităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, la nivelul conducerii fiind întreprinse toate demersurile necesare pentru soluţionarea acestora.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”, Federaţiei Poliţiştilor „Sed Lex”, potrivit unui comunicat al MAI. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.