Acasă Politic Bucuresti: Femeile din PSD: Ordonanta privind concediul pentru cresterea copilului este anti-familie

Bucuresti: Femeile din PSD: Ordonanta privind concediul pentru cresterea copilului este anti-familie

DISTRIBUIȚI

108522 – 07032012 – Organizatia de Femei a PSD (OFPSD) condamna ferm modul in care Guvernul urmareste sa taie din bugetul si drepturile familiilor din Romania, prin prevederile Ordonantei 124/2011 privind concediul pentru cresterea copilului. Aceasta ordonanta este contrara legislatiei europene, susţine OFPSD.

“Ordonanta 124/2011 – prin care ambii parinti vor fi obligati sa-si ia concediu pentru cresterea copilului – este un act normativ care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2012 fara nicio dezbatere prealabila si fara analiza impactului pe care acest act il va avea asupra vietii familiilor. Ordonanta stipuleaza ca din totalul de 12 luni de concediu, 11 luni ii revin unui parinte (de cele mai multe ori mamei), iar o luna ii va reveni obligatoriu celuilalt parinte. Se creeaza astfel posibilitatea ca acea familie sa beneficieze doar de 11 luni de concediu si, implicit, de 11 indemnizatii lunare, daca celalalt parinte nu-si poate lua concediu din diverse motive. Acest lucru inseamna diminuarea veniturilor si restrangerea drepturilor acelei familii. Ordonanta pretinde ca transpune obiectivele Directivei 2010/18/UE, dar in realitate este profund contrara spiritului si literei acestei Directive si nu face decat sa aplice o noua lovitura brutala politicilor dedicate familiei. Obiectivele directivei europene sunt egalitatea intre femei si barbati in ceea ce priveste oportunitatile legate de piata fortei de munca si tratamentul la locul de munca, si concilierea intre viata profesionala, viata privata si viata de familie. Singurul obiectiv al ordonantei guvernamentale romanesti este reducerea fondurilor si suportului destinat ingrijirii copilului. Directiva UE ofera drepturi in plus, in timp ce ordonanta guvernului Romaniei incearca sa restranga drepturi, pentru a face taieri la buget. Directiva comunitara prevede in mod clar ca statele membre pot introduce sau aplica dispozitii mai favorabile decat cele prevazute in acord si ca aplicarea sa nu poate constitui un motiv valabil pentru reducerea nivelului general de protectie acordata familiilor. Ordonanta procedeaza exact contrar, inasprind prevederile directivei si reducand protectia acordata. Actuala putere interpreteaza dupa bunul plac directivele UE pentru a amputa din veniturile romanilor. Aceasta ordonanta este o decizie anti-familie! Cerem guvernului retragerea imediata a acestei ordonante sau corectarea prevederilor, astfel incat ele sa respecte legislatia comunitara si, mai ales, interesul familiilor din Romania”, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.