Acasă Politic Bucuresti: Mişcarea Populară nu face bine PDL

Bucuresti: Mişcarea Populară nu face bine PDL

DISTRIBUIȚI

108417 – 05032012 – Într-un interviu pentru Europa FM, acordat înainte de reuniunea de duminică după-amiază a conducerii principalului partid de guvernământ, presedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că discuţiile privind Mişcarea Populară nu au făcut bine formatiunii sale şi că schimbarea siglei sub care candidează în alegeri ar putea fi interpretată ca o ruşine a partidului cu propria siglă. ”Discuţiile astea nu ne-au făcut bine pentru că, pe de o parte, eu pot să înţeleg grija şi îngrijorarea unora dintre colegii mei, grija de a scoate un scor cât mai bun plecând şi de la faptul că în ultimele doua cicluri electorale nu am participat ca si PD sau in alianta DA sau PDL format inainte de alegerile din 2009 (…) În ultimul an, s-au pus concluziile înaintea discuţiilor, a analizelor şi asta nu ne-a facut bine. Spunem pe de o parte că am luat cele mai bune măsuri, iar pe de altă parte, schimbând sigla, o parte din electorat te-ar putea întreba dar ţi-e ruşine de sigla ta?”, a spus Blaga. Potrivit democrat-liberalului, formula la care va ajunge PDL va fi comunicată într-o săptămână, maxim două. ”S-ar putea sa avem o astfel de formulă, Mişcarea Populară, daca asta ne vor spune analizele. Eu sunt convins că avem dreptul să ne asumam această guvernare şi, când spun dreptul o spun pentru că am luat măsurile care se impuneau şi multa lume va intelege”, a conchis Blaga. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.