Acasă Politic Bucuresti: Premierul Ungureanu s-a intalnit cu reprezentanii grupului Arcelor Mittal

Bucuresti: Premierul Ungureanu s-a intalnit cu reprezentanii grupului Arcelor Mittal

DISTRIBUIȚI

109117– 29032012 – Prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit joi la Palatul Victoria cu o delegaţie a grupului Arcelor Mittal. Premierul a remarcat angajamentul pe termen lung al Arcelor Mittal, precum şi rolul important pe care combinatul îl joacă, şi din punct de vedere social, la Galaţi, potrivit unui comunicat al Guvernului. De asemenea, a subliniat faptul că depăşirea tuturor provocărilor actuale se poate face utilizând cadrul de piaţă funcţional. Reprezentanţii grupului Arcelor Mittal au reconfirmat interesul pe termen lung al prezenţei lor operaţionale în România şi rolul strategic pe care îl are combinatul de la Galaţi în perspectiva dezvoltării pieţei în zona Mării Negre. De asemenea, au prezentat evoluţia economică a combinatului în ultimii ani,

 în contextul crizei economice internaţionale, precum şi provocările economice cu care trebuie să se confrunte în această perioadă.

Delegaţia a fost condusă de Sanjay Samaddar, CEO Arcelor Mittal – Business Division East. Acesta a fost însoţit de Bruno Ribo, CEO Arcelor Mittal Galaţi, şi de Ionel Borş, Country Manager Romania. La întâlnire a participat şi Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.