Acasă Politic Bucuresti: Protocol de colaborare reinnoit intre ANA si Administratia Penitenciarelor

Bucuresti: Protocol de colaborare reinnoit intre ANA si Administratia Penitenciarelor

DISTRIBUIȚI

109134 – 29032012 – Protocolul de colaborare între Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost reînnoit joi.

Protocolul s-a încheiat cu scopul asigurării cadrului de colaborare între cele două instituţii. Prin semnarea acestui document, s-a urmărit unirea eforturilor în vederea proiectării şi realizării unei intervenţii medicale şi psihosociale adecvate prevenirii, combaterii şi reducerii riscurilor asociate consumului de droguri, care să determine creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.

Noul protocol a fost încheiat pe o perioadă de trei ani şi asigură continuitatea colaborării, începută în anul 2006, când a fost semnat primul parteneriat între cele două instituţii.

În prezent, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Agenţia Naţională Antidrog sunt implicate în diverse proiecte comune. Unul dintre acestea constă în crearea a trei comunităţi terapeutice în Penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor, precum şi în consolidarea capacităţii resurselor umane implicate în furnizarea de servicii de sprijin şi de reintegrare socială pentru consumatorii de droguri din penitenciare şi după liberare.

Protocolul semnat joi are în vedere iniţierea de noi programe de prevenire şi combatere a consumului de droguri şi a riscurilor asociate consumului, precum şi dezvoltarea serviciilor de asistenţă pentru persoanele private de libertate, cu antecedente în consumul de droguri. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.