Acasă Politic Bucuresti: PSD: Un pas important spre recastigarea increderii in lege

Bucuresti: PSD: Un pas important spre recastigarea increderii in lege

DISTRIBUIȚI

109119 – 29032012 – Departamentul de justiţie, politici publice şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD apreciază decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională în integralitate noua variantă a Legii lustraţiei.

“Aşa-zisa nouă variantă a Legii lustraţiei a fost adoptată la 28 februarie prin voturile PDL şi ai acoliţilor săi, în absenţa opoziţiei, aflată în protest parlamentar. Acest lucru s-a făcut în mare grabă, fără o dezbatere aprofundată, pe măsura importanţe civice şi morale a unei asemenea legi. Aşa – zisa nouă variantă a Legii lustraţiei a ignorat observaţiile Curţii Constituţionale din decizia din 7 iunie 2010 care a declarat neconstituţional actul normativ în prima sa formă şi l-a retrimis Parlamentului pentru recorectare. Recorectarea cerută nu s-a putut face datorită presiunillor politice ale UDMR, la care s-au adăugat cele exercitate de către o organizaţie a revoluţionarilor agreată de către actuala putere pentru adoptarea amendamentelor sale. În schimb, au fost ignorate propunerile altor organizaţii reprezentative ale revoluţionarilor. Instituind prezumţia de vinovăţie şi sancţiunea colectivă, Legea lustraţiei contravine Constituţiei României şi nu poate fi considerată ca un act legislativ al unui stat democratic, modern, membru al Uniunii Europene. Aceasta nu este decât un document politic având ca scop culpabilizarea colectivă şi răzbunarea, conform principiul autocratic „dezbină şi stăpâneşte!”. Faptul că au fost ignorate, în mod deliberat, atât decizia Curţii Constituţionale din 7 iunie 2010, cât şi propunerile organizaţiilor de revoluţionari care vizau punerea Legii lustraţiei în acord cu prevederile Constituţiei demonstrează că pentru actuala putere nu contează respectul legii, ci numai interesele sale meschine, politicianiste. Departamentul de justiţie, politici legislative şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD consideră că decizia Curţii Constituţionale reprezintă un pas important pe calea recâştigării încrederii în lege, în justiţie şi în instituţile statului de drept”, se arată într-un comunicat al PSD. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.