Acasă Politic Bucuresti: Stingem luminile de Ora Pamantului

Bucuresti: Stingem luminile de Ora Pamantului

DISTRIBUIȚI

109151 – 30032012 – În fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, este celebrată Ora Pământului, eveniment care urmăreşte conştientizarea problemelor mediului şi sensibilizarea tuturor locuitorilor planetei faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

            Deputatul Valeriu Zgonea marchează, şi în acest an, Ora Pământului şi îi invită pe toţi românii să participe la acest eveniment, pentru a trage un semnal de alarmă asupra impactului negativ pe care îl avem asupra mediului înconjurător şi asupra resurselor planetei.

            „Nu suntem cea mai responsabilă specie de pe această planetă. Distrugem, pas cu pas, mediul înconjurător şi consumăm într-un ritm inconştient de rapid resursele limitate ale planetei noastre. Ce-i drept, pentru unii este greu să se gândească la astfel de probleme atunci când cea mai mare problemă este ce să le pună copiilor pe masă. Dar la fel de adevărat este că, dacă ne îngrijorăm cu adevărat de binele copiilor noştri, atunci trebuie să ne punem şi întrebarea: În ce fel de lume dorim să îşi crească ei propria lor familie în viitor?. Din fericire, din ce în ce mai mulţi dintre noi am inceput să ne punem această întrebare şi să acţionăm în conformitate cu răspunsul pe care vrem să îl auzim. Consumăm mai eficient şi mai chibzuit. Reciclăm şi ne gândim de două ori înainte de a arunca gunoaie în natură”, a declarat Valeriu Zgonea, membru în Comisia pentru administraţia publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic” a Camerei Deputaţilor.

            Dar astfel de acţiuni, necoordonate, rămân de cele mai multe ori cazuri izolate la nivelul întregii populaţii. Şi aici intervin acţiunile colective, iniţiativele internaţionale lăudabile precum Ora Pământului care se sărbătoreşte deja la nivel mondial, începând din anul 2007.

            „Anul trecut Ora Pământului a fost sărbătorită de circa un 1,3 miliarde de oameni din 128 de ţări, inclusiv România. Iniţial a pornit cu un singur îndemn simplu: stingem luminile, pentru o oră. De ce? Pentru a trage un semnal de alarmă puternic asupra impactului negativ pe care îl avem asupra mediului înconjurător şi asupra resurselor planetei. Din 2011, iniţiativa a trecut la următorul nivel de implicare. Ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să desfăşurăm cât mai multe acţiuni de protecţie a mediului în această zi. Eu unul mă alătur îndemnului, voi stinge toate luminile pe 31 Martie între orele 20:30 şi 21:30. Vă invit şi pe voi să faceţi la fel! Şi vă invit să nu uitaţi de însemnătatea acestei zile nici în săptămânile sau lunile care urmează. Schimbarea poate începe cu un gest, rezultatele adevărate nu se văd decât prin grija constantă şi acţiuni zilnice”, a subliniat deputatul Valeriu Zgonea. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.