Acasă Politic Bucuresti: Trimis in judecata pentru trafic de influenta la AFI Bucuresti

Bucuresti: Trimis in judecata pentru trafic de influenta la AFI Bucuresti

DISTRIBUIȚI

109154 – 30032012 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Fănel Stan, persoană cu antecedente penale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2010 – martie 2011, Fănel Stan a pretins şi primit de la două persoane denunţătoare în cauză, în mai multe tranşe, suma totală de 20.000 de euro, în baza promisiunii că va interveni la funcţionarii cu putere de decizie din Primăria municipiului Bucureşti şi din Administraţia Fondului Imobiliar (AFI) Bucureşti, astfel încât aceştia să dispună atribuirea, către cei doi, a unor spaţii comerciale amplasate în zone centrale din municipiul Bucureşti. Fănel Stan susţinea că s-ar afla în relaţii apropiate şi că i-ar putea influenţa pe funcţionarii cu atribuţii în repartizarea spaţiilor comerciale vizate să dispună încheierea unor contracte de închiriere ori concesiune, astfel încât, în cele din urmă, cei doi denunţători să le poată cumpăra. La data de 12 martie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a lui Fănel Stan pentru 29 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.