Acasă Politic Bucureşti: ”Focar de coruptie” la Ministerul Mediului

Bucureşti: ”Focar de coruptie” la Ministerul Mediului

DISTRIBUIȚI

108767 – 15032012 – În cursul dimineţii de joi, activiştii Re.Generation au blocat intrarea în clădirea Ministerului Mediului şi Pădurilor şi au instaurat carantină în urma identificării unui focar de corupţie. „Inspectori de sănătate civică” doresc astfel „izolarea focarului” din clădirea ministerului în semn de protest faţă de atitudinea oficialilor din minister (ministrul Lazslo Borbely şi secretarul de stat Marin Anton) pentru atitudinea lor părtinitoare în evaluarea proiectului de la Roşia Montană. Mai mult, sunt vizate decalarţiile minicinoase ale celor doi oficiali, acţiunile propagandistice ale acestora şi dezinteresul pentru misiunea de a proteja natura, misiune care funcţiile lor o presupun. ”Am vrut să blocăm intrarea în Ministerul Mediului acolo, unde noi,

inspectorii de sănătate civică ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană am depistat un focar de corupţie, incompetenţă şi propagandă. Acolo se află două exemplare, cele mai grav contaminate: Laszlo Borbely şi Marin Anton, care sunt un pericol pentru restul societăţii. De-asta am încercat să blocăm accesul în minister, pentru a-i proteja pe restul cetăţenilor, să evite să intre în contact cu aceste exemplare”, a declarat Ştefania Simion, unul dintre ”inspectorii de sănătate civică” ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană.

Încă din primele momente ale acţiunii, Jandarmeria a intervenit abuziv şi unul dintre protestari a fost grav rănit la una din mâini. Fără somaţie, jandarmii prezenţi au rupt şi confiscat bannerul pe care era scris „Carantină – mediu contaminat de cianură şi corupţie în stadiu avansat”. Cu toate acestea, protestarii au continuat să reziste timp de o oră şi jumătate, ca mai apoi să fie târâţi prin noroi către dubele Jandarmeriei. Potrivit Ştefaniei Simion, unul dintre protestatari, jandarmii au declarat că „o să clarificăm la secţie ce aţi făcut”.

În semn de solidaritate cu acţiunea celor 6, mai mulţi tineri au hotărât să se alăture protestelor, astfel încât în jurul orei 13.00 s-au reunit în faţa ministerului Mediului şi Pădurilor 50 de persoane. Aceştia au fost somaţi nejustificat să părăsească locul. O dubă plină de jandarmi a venit la faţa locului instantaneu şi au început să ridice protestatarii care în semn de rezistenţă nonviolentă s-au aşezat la pământ. Printre ei erau şi cei 6 activişti care au fost duşi la secţie azi dimneaţă după protest. A fost folosită forţa într-un mod absolut incredibil, femeile au fost târâte pe jos, unii dintre protestatari au fost loviţi cu pumnii (Claudiu Crăciun). Au fost încărcate în dubă 30 de persoane cu Constituţia în mână din care citeau disperaţi jandarmilor articolele care le legitimau prezenţa şi libera exprimare, potrivit orgamizatorilor. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.