Acasă Politic Calarasi: Medic din MAI trimis in judecata pentru retete intocmite in fals

Calarasi: Medic din MAI trimis in judecata pentru retete intocmite in fals

DISTRIBUIȚI

108650 – 12032012 – Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Traian-Ovidiu-Cristinel Ciulacu, fost şef al Centrului Medical Judeţean Călăraşi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (cu gradul profesional de comisar şef de poliţie), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu şi uz de fals, toate în formă continuată (câte 25 de acte materiale).

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2009, Ciulacu, în calitatea sa de şef al Centrului Medical Judeţean Călăraşi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi de medic de familie, a întocmit în fals 25 de reţete cu regim special pe numele unor persoane, ofiţeri şi agenţi de poliţie, care erau înscrise pe lista sa de pacienţi. În condiţiile în care persoanele respective nu solicitaseră îngrijiri medicale, nu fuseseră consultate şi nici nu au beneficiat de medicamentele gratuite prescrise, Ciulacu a valorificat aceste reţete la o singură farmacie din municipiul Călăraşi. Probele administrate au relevat că niciuna dintre persoanele în numele cărora au fost eliberate reţetele nu a solicitat şi nu a beneficiat de medicamentele prescrise, care au intrat în posesia inculpatului.

Casa de Asigurări de Sănătate O.P.S.N.A.J. şi Centrul Medical Judeţean Călăraşi s-au constituit parte civilă în dosar pentru suma totală de 5.597 lei.

În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unei sume de bani aparţinând inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Călăraşi. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.