Acasă Politic Comisarul european Maria Damanaki viziteaza Romania

Comisarul european Maria Damanaki viziteaza Romania

DISTRIBUIȚI

109101 – 28032012 – Maria Damanaki, comisar european pentru afaceri maritime şi pescuit, va efectua o vizită oficială în România în data de 29 martie 2012.

Oficialul UE se va întâlni cu prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu, cu Stelian Fuia, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu Cristian Diaconescu, ministru al Afacerilor Externe, cu Alexandru Nazare, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, şi cu Leonard Orban, ministru al Afacerilor Europene.

Comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit se va întâlni, de asemenea, cu Adrian Rădulescu, preşedinte al comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice din cadrul Camerei Deputaţilor, precum şi cu alţi reprezentanţi ai Parlamentului României.

În cadrul vizitei sale, Damanaki va susţine un discurs în deschiderea seminarului pe tema „Politicile europene la Marea Neagră: Promovarea cooperării regionale”, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, şi va efectua o vizită la ferma piscicolă Săruleşti, fermă care a beneficiat de asistenţă financiară prin intermediul fondurilor europene. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.