Acasă Politic Deva: Primarul Devei candideaza la sefia Consiliului Judetean Hunedoara

Deva: Primarul Devei candideaza la sefia Consiliului Judetean Hunedoara

DISTRIBUIȚI

108760 – 15032012 – Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, din partea UNPR. Muntean şi-a făcut cunoscută decizia politică chiar pe Dealul Cetăţii Deva, considerat un simbol al oraşului şi al judeţului Hunedoara, la acest moment fiind prezenţi preşedintele UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu, şi o parte dintre candidaţii UNPR în alegerile locale de pe 10 iunie. „În cei 16 ani în care am condus, cu onoare, municipiul Deva, am ridicat un oraş frumos, o cetate care se reface. Mulţi au râvnit, de-a lungul celor patru mandate, la funcţia de primar. Iată că a venit o zi, în care, la 48 de ani, mă înfrunt cu un preşedinte de CJ în funcţie (Mircea Moloţ, PNL – n.r.) şi îmi depun candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara”, a declarat primarul municipiului Deva, citat de Administratie.ro.

Muntean a afirmat că împreună cu colegii săi din UNPR este decis să câştige şefia CJ Hunedoara, în acest demers urmând să fie ajutat de PDL, care deţine 20 de primari în Hunedoara. El a menţionat că şi alte forţe politice sunt binevenite în demersul său de a ajunge pe fotoliul de preşedinte al CJ Hunedoara. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.