Acasă Politic Bistrita: USL a stabilit schema viitorului guvern

Bistrita: USL a stabilit schema viitorului guvern

DISTRIBUIȚI

109836 – 29042012 – Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, sambata, la evenimentul de lansare a candidatilor USL Bistrita-Nasaud, ca a stabilit schema Guvernului, impreuna cu Crin Antonescu, pe drum spre Brasov. „Astazi (sambata – n.r.), de dimineata, pe drumul spre Brasov, cu Crin Antonescu, am stabilit schema Guvernului si chiar si o mare parte dintre oamenii care vor conduce ministerele. Nu avem nevoie nici de negocieri, nici de targuieli, nici de cine stie ce proportii intre PSD -PNL-PC. Am facut aceasta lista cu un singur gand: in urmatoarele sase luni, Guvernul USL este obligat sa fie cel mai competent guvern pe care l-a avut Romania si, mai mult decat orice, cel mai cinstit guvern pe care l-a avut Romania”, a declarat Victor Ponta.


Premierul desemnat a spus ca, pentru el, ca om al legii, cinstea vine chiar inaintea competentei.

„Daca esti cinstit, poti sa inveti, dar degeaba esti competent daca vrei sa vii intr-o functie doar ca sa furi si sa te imbogatesti. Si pot sa va garantez, pentru ca eu cred ca acest guvern pe care eu il voi propune Parlamentului si Romaniei va fi cel mai cinstit guvern pe care Romania l-a avut”, a subliniat Victor Ponta, in aplauzele celor prezenti.

El a declarat ca este un mare avantaj ca USL are o conducere tripartita, formata din el, Crin Antonescu (PNL) si Daniel Constantin (PC), fiindca, in felul acesta, pot fi in mai multe locuri si pot vorbi cu mai multi oameni.

„Nu cred ca un singur om poate sa le stie pe toate si ca un singur om poate face toate lucrurile in Romania, dar cred ca trei oameni cinstiti si trei oameni prieteni pot sa va indemne pe dumneavoastra, sa va convinga ca puteti sa lucrati impreuna pentru binele comunitatii dumneavoastra, pentru binele acestei tari”, a declarat Ponta.

El a afirmat ca toata lumea il intreaba daca USL va da pensii si salarii.

„O sa facem si lucrul acesta, dar cel mai important este sa le redam romanilor speranta ca, in tara lor, pot sa traiasca, ca in tara lor statul – si Guvernul – nu este un dusman al lor, ci este un servitor al lor pentru a aplica legile si a-si face datoria fata de ei. Cred ca putem sa facem lucrul acesta impreuna, fiind prieteni, colegi si crezand in aceleasi valori”, a spus Ponta.

Lista noului Guvern va fi facuta publica in 1 mai, a anuntat, sambata, la Brasov, premierul desemnat Victor Ponta. El a spus ca spera ca noul Guvern sa poata fi prezentat Parlamentului in 7 mai. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.