109465 – 12042012 – Guvernul a aprobat proiectul de lege privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, a anunţat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivuluiului. Se reglementează, astfel, procesul de evaluare, certificare, monitorizare şi control a furnizorilor de servicii sociale pentru asigurarea calităţii în acest domeniu. „Prin acest proiect de lege se urmăreşte crearea unui sistem unitar şi coerent (cadru de reglementare şi construcţie instituţională) care să permită o evaluare corectă şi echitabilă a calităţii serviciilor sociale, un acces cât mai facil al furnizorilor în sistem, o recunoaştere a performanţei în domeniu şi o monitorizare reală a respectării legislaţiei în domeniu, prin introducerea unor standarde, criterii şi indicatori de calitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Noile reglementări vizează simplificarea procedurii de acreditare a furnizorilor de servicii sociale. Acreditarea furnizorilor de servicii sociale se va face pe baza unor criterii simple, care pun în evidenţă capacitatea solicitanţilor de a înfiinţa, administra şi acorda servicii sociale, precum şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, demonstrate prin documente care se vor transmite prin poştă sau electronic. Furnizorul este acreditat pe perioadă nelimitată, cu obligaţia de a înfiinţa servicii (dacă nu există deja) licenţiate în termen de 3 ani de la acreditare. De asemenea, furnizorul trebuie să notifice orice modificare survenită care schimbă condiţiile ce au condus la acordarea certificatului de acreditare.
Acreditarea serviciilor sociale (centre rezidenţiale, centre de zi, servicii la domiciliu, etc.) se realizează în baza unor standarde minime de calitate, care cuantifică eficacitatea şi eficienţa activităţii desfăşurate în raport cu nevoile beneficiarilor, obiectivele asumate şi rezultatele aşteptate. Acreditarea iniţială a serviciilor sociale se realizează în două etape: acordarea licenţei de funcţionare provizorie, pe perioadă de 1 an, în baza fişei de autoevaluare completată de solicitant şi transmisă compartimentului de specialitate al MMFPS; acordarea licenţei de funcţionare pe o perioadă de 5 ani (care include şi perioada de licenţiere provizorie), în baza rapoartelor de evaluare de teren, întocmite de o echipă de inspectori sociali.
La expirarea perioadei de acreditare, solicitantul înaintează o cerere în acest sens şi, în baza unor documente justificative şi a rapoartelor de evaluare şi monitorizare în teren, efectuate de inspectorii sociali cu privire la îndeplinirea standardelor minime de calitate, se acordă o nouă licenţă de funcţionare.
Atât furnizorii, cât şi serviciile sociale acreditate se înscriu în Registrul electronic unic al serviciilor sociale care va putea fi accesat de oricare cetăţean.
O altă noutate introdusă de proiectul de lege aprobat miercuri de Guvern o reprezintă introducerea nivelelor de calitate a serviciilor sociale, prin încadrarea în 3 clase de calitate, în baza indicatorilor de performanţă/excelenţă: clasa a III-a reprezentând nivelul de referinţă, respectiv îndeplinirea standardelor minime de calitate, iar clasa I fiind cel mai înalt nivel de calitate. Solicitarea încadrării în clase de calitate este opţională şi se evidenţiază printr-o siglă distinctivă.
Nivelul de calitate al unui serviciu social, în baza căruia se stabileşte şi cuantumul contribuţiei beneficiarului în concordanţă cu costurile aferente gradului de excelenţă atins de serviciul respectiv, este public şi se înscrie în Registrul electronic unic al serviciilor sociale.
Prin acest proiect de lege, MMFPS, instituţie care nu are calitatea de furnizor de servicii sociale, va avea responsabilităţi în domeniul standardizării şi acreditării, monitorizării şi administrării Registrului electronic unic al serviciilor sociale, precum şi al reglementării suspendării şi retragerii acreditării. Inspectorii sociali vor avea atribuţii în ce priveşte evaluarea de teren pentru acreditarea/reacreditarea serviciilor sociale, monitorizarea şi controlul acestora în cadrul misiunilor de inspecţie tematice.
Prin aplicarea noilor reglementări se preconizează rezultate pozitive precum: simplificarea procedurii de acreditare, transparenţa şi claritatea acesteia, eliminarea suprapunerilor şi inechităţilor actuale din sistem care utilizează seturi de standarde diferite pentru evaluarea aceloraşi servicii, recunoaşterea şi încurajarea performanţei serviciilor sociale, prin încadrarea în nivele de excelenţă, realizarea evaluării şi monitorizării în domeniu pe criterii echitabile şi transparente, precum şi introducerea unor sancţiuni clare în caz de încălcare a prevederilor legale, coordonarea şi monitorizare unică a condiţiilor de asigurare a calităţii de către o structură de specialitate din cadrul MMFPS.
În prezent, în România funcţionează, conform Registrului electronic unic al serviciilor sociale, un număr de 2.871 furnizori acreditaţi care asigură un număr de 6.177 servicii sociale. – www.promptmedia.ro