109439 – 11042012 – Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis o scrisoare de susţinere lui François Hollande, candidat al socialiştilor francezi în alegerile prezidenţiale din luna aprilie, urându-i succes în lupta acestuia cu actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy.
Victor Ponta i-a scris candidatului socialist că „în momente în care forţele populiste din Europa se coalizează pentru a contracara avansul dumneavoastră politic într-o confruntare pe care cetăţenii Europei nu-şi permit să o piardă, suntem solidari cu lupta dumneavoastră. Noi, social-democraţii români, privim cu încredere eforturile dumneavoastră politice şi aşteptăm cu speranţă o victorie care poate impulsiona actualul climat doctrinar şi ideologic continental”, a adăugat Victor Ponta, potrivit unui comunicat ala PSD.
Preşedintele PSD a ţinut să sublinieze ca una dintre mizele majore ale victoriei lui Hollande este oportunitatea normalizării relaţiilor dintre cele două ţări, beneficiarii principali fiind românii care trăiesc şi muncesc în Franţa, astăzi ţinte predilecte ale puterii de la Paris: “Ştim că în prezent unul dintre cele mai facile pretexte de acţiuni politice este utilizarea cărţii naţionalismului xenofob şi a învinovăţirii imigranţilor. Recent, tensiuni serioase între Franţa şi România au apărut din cauza acestei retorici inflamate într-o problemă care ar fi putut fi rezolvată prin cooperare bilaterală şi dialog. Măsurile administrative, retorica franceză şi mai ales recentele declaraţii politice venite din Hexagon au alienat consistent o mare parte a opiniei publice din România – o ţară francofonă recunoscătoare altminteri pentru rolul jucat de Republica Franceză în formarea şi dezvoltarea statului român şi un model politic pe care am încercat în permanenţă să îl urmăm”.
Victor Ponta a reiterat, in final, disponibilitatea PSD de a colabora mai puternic cu socialiştii francezi, pentru rezolvarea problemelor recente dintre Romania si Franta, arătând că „victoria electorală a partidelor noastre poate duce cu succes la rezolvarea acestor dispute şi la construirea unui nou cadru politic şi instituţional european”. – www.promptmedia.ro













