Acasă Politic Bucuresti: Presedintele Basescu a discutat cu reprezentantii FMI cresterea salariilor pentru bugetari

Bucuresti: Presedintele Basescu a discutat cu reprezentantii FMI cresterea salariilor pentru bugetari

DISTRIBUIȚI

109790 – 26042012 – Preşedintele României, Traian Băsescu, i-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii misiunii comune a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale. „Cu prilejul întâlnirii au fost discutate principalele obiective ale acestei misiuni, luându-se în considerare perspectiva situaţiei macroeconomice a României şi stadiul implementării de reforme structurale menite să contribuie la creşterea economică şi sporirea competitivităţii. În cadrul discuţiilor, a fost subliniată importanţa respectării de către România a obiectivelor și măsurilor stabilite în cadrul Acordului de Asistenţă Financiară Internaţională Multilaterală. Printre altele, misiunea va evalua: încadrarea în ţintele de deficit, progresul reformelor întreprinderilor de stat,

calendarul pentru eliminarea preţurilor reglementate la gaze naturale, situaţia contractelor bilaterale din energie, absorbţia fondurilor europene. De asemenea, s-a discutat perspectiva creşterii salariilor în sectorul public”, se precizează într-un cmunicat al Administraţiei Prezidenţiale. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.