– 109366 – 09042012 – Un sondaj CCSB arată că dacă duminică viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, USL ar obține 59 la sută din voturi, PPDD 15 la sută, PDL 13 la sută, PRM 4 la sută, UDMR 3 la sută și PER 2 la sută. Câte un procent ar obține PNȚCD, PV, UNPR, PNG-CD și PRMT. 31 la sută dintre cei intervievați nu ar merge la vot, 54 la sută ar participa, iar 15 la sută spun că nu sunt în țară. Sondajul, realizat între 15 și 20 martie 2012 pe un eșantion de 1.004 persoane, îl clasează pe Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, pe prima poziţie la capitolul încredere în personalităţile publice la nivel naţional. Oprescu are un procent de 42 fiind urmat de Victor Ponta, preşedintele PSD, cu un procent de 33, Crin Antinescu cu 33% şi de premierul Mihai Răzvan Ungureanu cu 29%. Nu în ultimul rând, 71% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 22% într-o
direcţie bună, iar 7% nu se pronunţă. Cea mai importantă preocupare a românilor este preţul alimentelor, 90% dintre cei intervievaţi considerând că sunt afectaţi de această problemă într-o mare măsură. Sondajul are o rată de eroare de +/- 3,1%. Surse din cadrul PSD au declarat pentru PROMPT MEDIA că Sorin Oprescu ar fi preferat la viitoarele alegeri pentru funcția supremă în stat în locul lui Crin Antonescu, actualul primar general al Bucureștilor fiind mai apropiat de sufletul social-democraților decât un liberal. – www.promptmedia.ro













