Acasă Politic Pitesti: Mita la Finante

Pitesti: Mita la Finante

DISTRIBUIȚI

109517 – 13042012 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatelor Vasilica Stoica, consilier superior în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa – Activitatea de Inspecţie Fiscală, şi Mariana Preda, inspector în cadrul aceleiaşi instituţii, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, în ziua de 3 aprilie 2012, cele două inculpate, în calitate de consilier superior, respectiv inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa – Activitatea de Inspecie Fiscală, au pretins de la o persoană denunţătoare, administrator al unei societăţi comerciale din Târgovişte, 400 de euro pentru ca, în timpul efectuării inspecţiei fiscale generale la societatea acesteia,

 să nu evidenţieze în actul de constatare o serie de nereguli depistate. De asemenea, inculpatele au comunicat reprezentantului firmei că aceste nereguli ar putea avea drept consecinţă confiscarea mărfurilor şi un dosar penal pentru evaziune fiscală. Banii au fost primiţi la data de 5 aprilie 2012, remiterea fiind surprinsă în urma unei proceduri flagrante.

La data de 6 aprilie 2011, Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor două inculpate.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.