109606 – 19042012 – Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat cinci persoane din Palestina şi Libia care au încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră documente de identitate false cumpărate cu 4.000 de euro fiecare. În acţiunea lor ilegală, cei cinci erau sprijiniţi de doi cetăţeni polonezi.
Cei doi polonezi s-au prezentat miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, pe sensul de ieşire din ţară, conducând două autoturisme în care se aflau ca pasageri cinci bărbaţi. În urma verificărilor efectuate cu aparatura din dotare asupra documentelor de identitate ale pasagerilor s-a constatat că acestea sunt false total.
Cei cinci au declarat că documentele false au fost procurate prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 4.000 de euro fiecare, în Grecia şi au recurs la această metodă întrucât nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au interrupt călătoria acestora şi au început cercetarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. Cei doi polonezi sunt cercetaţi şi ei pentru trafic de migranţi. – www.promptrmedia.ro













