Acasă Politic Strasbourg: Europarlamentarul Ioan Enciu cere eliminarea taxelor de roaming in Uniunea Europeana

Strasbourg: Europarlamentarul Ioan Enciu cere eliminarea taxelor de roaming in Uniunea Europeana

DISTRIBUIȚI

110062 – 10052012 – Parlamentul European (PE) a dezabatut in cadrul sedintei plenare desfasurate la Bruxelles un nou regulament care urmareste reducerea preturilor practicate de operatorii de telefonie mobila pentru serviciile de roaming ce includ apelurile de voce, SMS-urile si traficul de date. In calitate de membru al comisiei ITRE din PE, responsabila pentru negocierea noului regulament, europarlamentarul Ioan Enciu a subliniat ca „taxele de roaming aplicate in prezent de operatorii europeni de telefonie mobila nu sunt justificate iar, pe termen mediu, ele trebuie sa fie complet eliminate”.

Potrivit eurodeputatului roman, „libertatea de circulatie in cadrul Uniunii Europene trebuie sa fie insotita si de libertatea de a comunica la tarife accesibile atunci cand cetatenii europeni se deplaseaza in interiorul UE”, subliniind ca scopul ultim ar trebui sa fie eliminarea completa a tarifelor de roaming in cadrul UE si realizarea unei piete europene de telecomunicatii integrate.

Potrivit noului regulament ce urmeaza sa fie votat joi, 10 mai de plenul PE, preturile serviciilor de roaming urmeaza sa scada, in medie, cu 35% incepand cu 1 iulie 2012, cu 45% incepand cu 1 iulie 2014 si cu 65% de la 1 iulie 2014. Astfel, incepand cu 1 iulie 2012, pretul pentru un apel efectuat in roaming va fi de maximum 29 de eurocenti, urmand ca acesta sa scada treptat pana la 19 eurocenti in iulie 2014. De asemenea, pretul pentru apelurile primite va fi redus la 8 eurocenti incepand cu 1 iulie 2012 in timp ce trimiterea unui SMS va costa doar 9 eurocenti incepand cu aceeasi data. Cele mai mari reduceri vor fi aplicate pentru serviciile de date pentru care preturile vor fi cu aproape 80% mai mici comparativ cu situatia actuala, eurodeputatul Ioan Enciu subliniind ca „aceasta reducere drastica a preturilor pentru traficul de date a fost o prioritate a Grupului S&D din care fac parte si ma bucur ca ea se regaseste in textul final al regulamentului”. Astfel, incepand cu 1 iulie 2012 pretul unui MB de trafic in roaming va fi de maximum 70 de eurocenti comparativ cu media actuala la nivel european de 3 euro iar acest pret va fi diminuat treptat pentru a atinge in 2014 valoarea de 20 eurocenti/MB.

Mai mult, noul regulament va extinde obligativitatea pentru companiile de telecomunicatii mobile de a notifica proprii utilizatori atunci cand factura de roaming a acestora depaseste 50 de euro si, de asemenea, de a informa utilizatorii in legatura cu pretul serviciilor de roaming oferite.

In final, Ioan Enciu a subliniat ca obiectivul pe termen mediu este eliminarea completa a tarifelor de roaming in cadrul UE, aratand totodata ca „acest regulament privind roamingul dovedeste ca Uniunea Europeana continua sa aduca beneficii concrete pentru cetatenii europeni la 62 de ani de cand ideea crearii sale a fost lansata”. – www.promptmedia.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.