Acasă Politic Atena: Alegeri cruciale pentru viitorul Greciei

Atena: Alegeri cruciale pentru viitorul Greciei

DISTRIBUIȚI

111031 – 17062012 – Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa în cadrul unor alegeri legislative cu valoare de test, considerate un referendum asupra euro şi care vor servi la stabilirea viitorului ţării, aflată în criză, potrivit AFP.

Secţiile de votare se vor fi închise la ora locală 19.00, când va fi publicat primul sondaj la ieşirea de la urne, care va arăta dacă grecii au reuşit să departajeze o dreaptă care susţine o politică de austeritate atenuată de o stângă radicală anti-austeritate, într-un scrutin urmărit de o lume întreagă.

Alergătorii greci au fost avertizaţi mai mult sau mai puţin direct de numeroşi oficiali europeni, cu privire la rezultatul votului.

Rupând cu neutralitatea afişată anterior, cancelarul german Angela Merkel a apreciat sâmbătă „important” ca grecii să aleagă duminică o majoritate care să respecte angajamentele ţării în materie de austeritate.

În această ţară polarizată, acest lucru înseamnă susţinerea lui Antonis Samaras, care se prezintă ca garantul ancorării ţării în zona euro , în faţa stângii radicale a lui Alexis Tsipras, care se pronunţă împotriva măsurilor de austeritate impuse grecilor.

Christine Lagarde, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), a apreciat, la rândul ei ca „important” să „se reia dialogul (…) chiar de săptămâna viitoare” cu Atena. Ea a evidenţiat necesitatea „aducerii contoarelor la zi”, după săptămânile de vid politic ce au urmat precedentuklui scrutin de la 6 mai, care nu a permis formarea niciunei majorităţi.

Preşedintele Eurogrupului Jean-Claude Juncker i-a îndemnat pe greci „să fie conştienţi” de „efectul devastator” pe care l-ar avea scoaterea lor din zona euro şi UE. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.