Acasă Politic Bucuresti: Cristian Mungiu despre scandalul ICR: „E o epurare de cea mai...

Bucuresti: Cristian Mungiu despre scandalul ICR: „E o epurare de cea mai oribila speta”

DISTRIBUIȚI

111026 – 17062012 – Cativa dintre cei mai apreciati regizori romani – Catalin Mitulescu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu si Cristi Puiu – protesteaza vehement fata de decizia guvernului Ponta de a trece Institutul Cultural Roman (ICR) de sub autoritatea Presedintiei in subordinea Senatului. „E o epurare de cea mai oribila speta – la fel de reprobabila ca una etnica, ideologica sau rasiala”, considera Cristian Mungiu, laureat de doua ori la Cannes. „Ce e grav e ca aceasta schimbare referitoare la ICR s-a facut printr-o ordonanta de urgenta de catre aceiasi oameni care considerau – partial indreptatit, de altfel – acum 3 luni, ca o asemenea modalitate de decizie e improprie si nedemocratica. Acum nu li se mai pare nedemocratica si actioneaza exact ca cei pe care ii criticau,

neavand nici macar delicatetea de a simula o dezbatere publica. Nu pare sa conteze decat inlocuirea grabnica si fara judecata a tuturor celor asociati cu puterea dinainte, fara nicio analiza a competentelor si a rezultatelor lor. Exista pericolul ca odata cu conducerea sa fie aruncati peste bord si profesionistii care au facut institutia sa functioneze si sa fie distruse structuri, programe, initiative care au functionat foarte bine – doar pentru ca sunt implementate de cei dinainte. E o epurare de cea mai oribila speta – la fel de reprobabila ca una etnica, ideologica sau rasiala. In ce il priveste pe Horia-Roman Patapievici, daca maine ii va da cineva cu o caramida in cap, din pacate cred ca vor fi foarte multi compatrioti de ai nostri care vor jubila si care vor considera ca a ceea primit ce merita – sentimentul este ca ne aflam in plina mineriada, mai lipsesc doar minerii. E dezarmant sa constati ca dupa atatia ani ne aflam tot acolo si e inspaimintator sa trebuiasca sa-ti cresti copii intr-o tara in care ura si intoleranta sunt impartasite deopotriva de toate taberele, lipsa de moralitate fiind atotprezenta”, a spus Mungiu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.